Retelistica

ANCOM a publicat condițiile și procedura pentru licitația 5G din România.

Până pe 15 august 2019, banda de 700 MHz trebuie atribuită serviciului mobil terestru. Momentan, 700 MHz este accesată de serviciul de radiodifuziune.

Licitația propriu-zisă pentru 5G urmează a fi desfășurată în decembrie 2019. 

Se oferă spectru în benzile de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400 – 3800 MHz. Pe fiecare bandă în parte:

  1. 700 MHz – 2 x 30 MHz în FDD și 1 x 15 MHz în SDL;
  2. 800 MHz – 2 x 5 MHz în FDD;
  3. 1500 MHz – 1 x 40 MHz SDL;
  4. 2600 MHz – 2 x 40 MHz în FDD;
  5. 3400 – 3800 MHz – 90 MHz în TDD pe termen de 6 ani (1.01.2020 – 31.12.2025) și 400 MHz în TDD pe 10 ani (1.01.2026 – 31.12.2035). Au ales această soluție de compromis spre a alinia data de expirare cu drepturile acordate în 2015 pe această bandă de frecvențe.

Drepturile de utilizare pe 700 MHz și 1500 MHz sunt pe 15 ani cu data de pornire:

  • 1 ianuarie 2021 pentru 700 MHz;
  • 1 ianuarie 2020 pentru 1500 MHz;

Pentru 800 MHz și 2600 MHz, ANCOM și-a propus ca drepturile de utilizare să aibă o perioadă de valabilitate de 10 ani. Trebuie să reglementeze durata cu drepturile concesionate în prezent:

800 MHz – Orange, Vodafone și Telekom până pe 5 aprilie 2029;

2600 MHz – Orange, Vodafone, Telekom și RCS-RDS până pe 5 aprilie 2029.

În ce privește procedura de licitație:

“Pentru alocarea spectrului, ANCOM va aplica o procedura de selectie competitiva similara celei organizate in anul 2012, ce presupune ca fiecare operator interesat sa depuna o oferta initiala prin care va indica numarul de blocuri pe care doreste sa le achizitioneze in fiecare dintre benzile disponibile. Ofertele initiale vor arata daca exista o cerere mai mare decat cantitatea de spectru disponibil in anumite benzi, daca cererea este egala cu numarul blocurilor de frecvente disponibile in cadrul fiecarei benzi (categorii de spectru) sau daca cererea nu depaseste cantitatea de spectru disponibil.”

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.