Smartphone

De la început trebuie să precizez că trebuie să mergeți pe încredere. Situația este reală 100%. Un prieten căuta de ceva timp să-și cumpere un Samsung GALAXY S7 Edge. 

În urmă cu ceva timp cumpărase un GALAXY S6 Edge Plus și la sugestia mea a căutat un număr de telefon al Samsung România ca să vadă dacă smartphone-ul respectiv beneficiază de garanție oficială în țara noastră. Îl găsise pe un comparator de prețuri la un cost mai bun față de magazinele mai cunoscute. Era un S6 Edge Plus importat din Slovenia și avea suport after-sale și în România. Știți că dacă telefonul vine din afara Europei, nu primești partea de garanție.

Acum câteva săptămâni așa a procedat și la GALAXY S7 Edge. A căutat pe Google: contact Samsung. A sunat și a spus că vrea să știe dacă respectivul model de S7 Edge are suport after-sale. A descoperit că dispozitivul avea IMEI de Ungaria, fără probleme cu garanția. În discuția avută cu operatorul a spus că îl vrea la 2400 lei, iar shop-ul respectiv listat pe un comparator de prețuri îl lista la această sumă și i-a scăpat afirmația că la eMAG l-a găsit la 2700 lei.

Aici vine partea ce mi s-a părut ușor inedită. I s-a propus să cumpere S7 Edge de la eMAG, dar cu un voucher de reducere de 10% din partea Samsung România. S-a precizat că este o campanie de moment etc.  Acum trebuie să precizez că nu știu dacă a fost o chestie punctuală, dacă se mai poate replica și pentru alte persoane, dacă este o strategie ascunsă sau la vedere, dacă oferta merge pe persoane fizice sau juridice (prietenul meu și-a cumpărat telefonul pe firmă).

Lărgim discuția în secțiunea de comentarii. Ce părerea aveți de o astfel de strategie?

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.