Opinie

Am observat că sunt destul de animate discuțiile legate de GALAXY A8 2018 și motivul pentru care consider că în etapa inițială nu va ieși neapărat în evidență prin cine știe ce vânzări. 

Mi s-a atras atenția că nu este just să-l compar pe GALAXY S8 – smartphone premium lansat în 2017 cu GALAXY A8 2018 – smartphone mid-range lansat pe sfârșit de 2017 și cu debut oficial la început de 2018 (peste câteva zile și în țara noastră).

Subiectul mi-aș dori să fie altul, punctat în rubrica de comentarii. Mai toate companiile apelează la următoarea strategie:

Smartphone cu preț mare la debut și reduceri consistente la 2 – 3 – 4 – 5 – 6 luni distanță. 

Teoretic, în faza inițială își doresc să scoată partea de R&D, cheltuielile de marketing etc. După ce aceste costuri sunt acoperite urmează și promoțiile. Aici aș vrea să amintesc duetul format din GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus.

Samsung GALAXY S8 a plecat de la 3400 – 3500 lei, iar la 6 luni distanța putea fi cumpărat și cu 2600 – 2700 lei;

Samsung GALAXY S8 Plus a plecat de la 4000 lei, iar la jumătate de an putea fi găsit și în jurul a 3000 lei.

Sunt puține companii ce nu merg pe o astfel de strategie, iar pe repede înainte îmi vin în minte două exemple: Apple și OnePlus. Promoțiile sunt punctuale, dar la o distanță apreciabilă de momentul debutului comercial. La OnePlus dispar din stoc, Apple le reduce când lansează generațiile noi.

De consider că o astfel de strategie nu este de bun augur?

  1. Respectul față de cel ce îți cumpără terminalul. Plătești 4000 lei pe produs și la câteva luni vezi că de fapt dacă așteptai îl prindeai cu 1000 lei mai ieftin.
  2. Valorea la revânzare. Investești o sumă într-un telefon și te trezești că atunci când vrei să-l vinzi mai recuperezi o fracțiune din cât a valorta la momentul achiziției. Aici, Apple stă bine de tot la valoare de revânzare în comparație cu orice producător Android.

O să spuneți că nu greșește producătorul care cere ci mai degrabă clientul ce acceptă și plătește. Sunt sigur că sunt situații ce v-au lăsat un gust amar (un gadget pe care să plătești o anumită sumă, iar la câteva zile sau 1 – 2 luni să-l vezi listat cu un preț și cu 30 – 40% mai mic).

Filozofia Apple cu prețul menținut de la o generație la alta mi se pare mai justă în cazul de față. Ce părere aveți pe acest subiect?

Categorii: arhiva
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.