Tablete

Sunt puține tablete cu Android 7.0 Nougat, deși această iterație software a fost prezentată în urmă cu 1 an de zile. Îmi amintes că la un moment dat am vrut să realizez un top cu tablete ce rulează 7.0 Nougat și nu prea am găsit unități cu acest software. 

În oferta Orange găsiți tableta Vonino Navo S la 53 euro / aprox. 242 lei. Specificațiile sunt modeste, dar nu poți avea cine știe ce pretenții la sub 250 lei (din preț trebuie scăzut TVA-ul, profitul Orange, profitul Vonino, prețul de producție al producătorului chinez etc).

Aduce un panel IPS de 7 inch cu rezoluție 1280×600 pixeli, procesor MediaTek 8127 de tip quad-core la 1.3 GHz + 2 GB RAM și 8 GB stocare, slot pentru cardurile microSD, cameră de 0.3 Megapixeli și baterie de 2800 mAh. Nu are 3G sau 4G, doar Wi-Fi în standardele b/g/n, bluetooth, jack de 3.5 mm. Cântărește 289 gr. și are o grosime de 11.5 mm.

Ce este de apreciat?

Faptul că au pus 2 GB RAM. 

Sunt conștient că avem un ansamblu hardware învechit – 8127 a fost lansat în 2014. Totuși, mă aștept ca în operațiunile de rutină să se descurce decent. Mai bine nu trag concluzii. Prețul de 53 euro este valabil la liber, fără abonament.

Altă caracteristică interesantă – conector microHDMI.

Update: Pe site-ul Orange avem unele specificații, iar pe site-ul producătorului sunt altele. Înclin să cred că datele corecte sunt la producător. Nu are panel IPS ci TN, nu are rezoluție de 1280×600 pixeli ci de 1024×600 pixeli, nu are procesor MediaTek cu Allwinner, nu are 2 GB RAM ci 1 GB RAM.

Cu panel IPS, procesor MediaTek, 2 GB RAM la sub 250 lei ai fi spus că nu-i chiar aș rea, dar cu Allwinner + 1 GB RAM și panel TN – nu recomand.

Categorii: tablete

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S10 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.