Telefoane Mobile

Este cel mai scump smartphone de serie. Sunt ediții placate cu aur sau într-un număr restrâns de exemplare etc ce urcă peste prețul afișat în dreptul lui Huawei Mate RS. 

Huawei Mate RS – 1666 euro sau 943.26 euro cu Orange Me 45;

L-am găsit pe Orange.ro și în urmă cu câteva săptămâni, dar fără a fi menționat În stoc și fără a avea afișat prețul și cât costă cu diverse abonamente ale operatorului de telecomunicații.

Ce elemente îl individualizează?

  1. Primul smartphone din lume cu 512 GB spațiu de stocare încorporat;
  2. Primul smartphone din lume cu două cititoare de amprentă;
  3. Alături de P20 Pro, primul smartphone din lume cu trei senzori în partea spate;
  4. Cel mai scump smartphone Android (le scoate din calcul pe cele ce sosesc în diferite ediții limitate, placate cu aur etc);
  5. Primul smartphone Huawei cu încărcare wireless pentru acumulator.

Ce specificații hardware primești pentru 7760 lei?

  • display AMOLED de 6 inch cu rezoluție 2880×1440 pixeli, raport display / corp de 83.5%, 538 ppi, aspect 18:9;
  • procesor Kirin 970 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A73 la 2.4 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz, Mali-G72 MP12, 6 GB memorie RAM, 256 / 512 GB spațiu de stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 8.1 Oreo cu EMUI 8.1;
  • 4G cu viteze de până la 1.2 Gbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, USB type-C, fără jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, NFC, radio FM, cititor de amprentă sub ecran, dar și în partea spate;
  • 40 Megapixeli cu f/1.8 și OIS + 20 Megapixeli cu f/1.6 fără OIS + 8 Megapixeli cu f/2.4, optică Leica, detecție de fază + autofocus prin tehnologia laser, filmează la 2160p cu 30 fps, la 720p cu 960 fps, cameră frontală de 24 Megapixeli cu autofocus și f/2.0, filmează la 1080p;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă de la 0 – 58% în 30 de minute și încărcare wireless, 183 gr. și dimensiuni de 152.9 x 72.5 x 8.5 mm.

Sunt curios cât de mare este stocul de Mate RS și câte modele se vor vinde în țara noastră. Facem un pronostic – 5, 10, 25, 100? :)

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note9 + Huawei Mate 20 Pro + OnePlus 6T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.