Foto si Video

A și fost expus un prototip la CES 2012 din Las Vegas. Are 55 de inch în diagonală. Ei spun că este primul display cu auto-iluminare. Au montat 6 milioane de LED-uri în acest panel. Detalii:

Sony Corporation prezintă noua tehnologie de ecrane cu auto-iluminare, numită “Crystal LED Display” şi a expus prototipul noului model Full HD de 55” la CES 2012 (International Consumer Electronics Show care se desfăşoară în Las Vegas, între 10 şi 13 ianuarie 2012). Este primul display cu auto-iluminare LED din industrie.

Prin tehnologia “Crystal LED Display” Sony a reuşit să monteze LED-uri ultrafine pentru fiecare dintre culorile RGB (Roşu-Verde-Albastru), ceea ce echivalează cu numărul de pixeli – cca 2 milioane de LED-uri pentru fiecare culoare de bază RGB, aproximativ 6 milioane de LED-uri pentru formatul Full HD. Spre deosebire de un LCD cu iluminare LED, la care sursa de lumină este în spatele unui ecran LCD şi pixelii coloraţi sunt generaţi de filtrarea acesteia printr-un panou LCD, aici panoul în sine, practic o matrice de aproximativ 6 milioane de LED-uri colorate, este sursa de lumină. Matricea LED RGB este dispusă în partea frontală a display-ului, ceea e duce la o eficienţă mai bună în utilizarea luminii. Rezultatul constă în imagini cu un contrast uimitor mai mare (atât în spaţii luminoase cât şi în spaţii întunecate), o gamă mai largă de culori, imagini excelente cu un timp de răspuns rapid şi unghiuri de vizionare mult mai extinse în comparaţie cu actualele LCD-uri sau plasme, dar cu un consum redus de energie. Mai mult, datorită structurii display-ului, tehnologia “Crystal LED Display” este ideală pentru ecranele de dimensiuni mari.

În comparaţie cu LCD-urile existente în prezent, prototipul de 55” expus la CES oferă un contrast de 3,5* ori mai puternic în spaţiile luminate, o gamă de culori de 1,4 ori mai bogată, dar şi un timp de răspuns de 10 ori mai rapid în cazul imaginilor video (toate aceste valori se bazează pe modelele actuale de la Sony). Sony are în vedere dezvoltarea unei game complexe de aplicaţii pentru ecranul “Crystal LED Display” care să se adreseze atât consumatorilor obişnuiţi cât şi profesioniştilor. În paralel cu dezvoltarea continuă a LED-urilor şi comercializarea modelelor (OLED), Sony se va concentra pe lansarea pe piaţă a modelelor “Crystal LED Display”.

Principalele specificaţii tehnice ale prototipului:
Dimensiune ecran: 55”, 140 cm  
Rezoluţie: 1,920×1,080xRGB (Full HD: foloseşte aproximativ 2 milioane de LED-uri pentru fiecare culoare RGB, ceea ce înseamnă aproximativ 6 milioane de LED-uri)
Tip ecran: LED-uri RGB
Luminozitate: 400cd/m2
Unghi de vizionare: aproximativ 180 de grade
Contrast (mediu întunecat): Peste valorile limitelor calculabile
Gama de culori: Peste 100% faţă de NTSC (xy)
Consum energie: Cu aproximaţie sub 70W*

* Raportat la partea din faţă a ecranului şi direcţia diagonalei (45 de grade), beneficiind de iluminare de 100 lux
** Raportat la consumul de energie folosit de semnalul imaginii video în mişcare stipulate în IEC62087 Ed.2.0

Categorii: foto-videosony
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.