Televizoare

NVIDIA alături de AU Optronics a investit doi ani în cercetarea și dezvoltarea din spatele BFGD – acronim de la Big Format Gaming Displays. Va sosi în această vară sub umbrela unor branduri precum ASUS, Acer sau HP. 

NVIDIA stă pe un morman de bani și caută în mod constant să intre pe noi teritorii. Așa a fost în trecut pe partea de tablete, iar acum încearcă nișa ecranelor de format mare. Dacă mai are și un tv tuner încorporat îl putem considera drept un televizor ad-hoc.

Specificații BFGD de la NVIDIA;

  • ecran de 65 inch / aprox. 165 cm, rezoluție de 3440×1440 pixeli, 120Hz, G-SYNCO + HDR;
  • NVIDIA Shield încorporat și suport pentru streamingul de conținut 4K de pe Amazon, HBO, Hulu, Netflix și YouTube;
  • suport pentru Plex și Kodi, jocuri din universul Android și remote PC prin GeForce Now și GameStream, Google Assistant;
  • luminozitatea ajunge până la un maxim de 1000 nits, suport pentru întregul spectru DCI-P3.

Avem rețeta de la plăcile video, NVIDIA definește un standard, iar de implementarea sa se ocupă companii specializate.

Am putea spune că avem un monitor inteligent pe format mare, unul pe care fiecare împătimit în ale gamingului și-l va dori în casa sa. Nu știu câți și-l vor și permite, mai ales că ai nevoie și de un setup pe măsură care să-l pună în valoare că doar nu o să fie cumpărat strict pentru streaming 4K și jocuri Android.

Update: L-am pus în secțiunea Televizoare pentru că nu avem subcategoria Monitoare. 

Sursa: GeForce.com

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.