Diverse

Singles Day s-a terminat, iar rezultatele au fost spectaculoase de ambele părţi. Retailerii chinezi au avut vânzări senzaţionale, iar unii utilizatori au prins reduceri cu adevărat wow (un cititor îmi spunea că a prins Xiaomi Mi 6 cu 309 dolari, adică 1230 lei pentru un flagship din 2017).

Chiar dacă ne pregătim intens pentru Black Friday 2017 de România, retailerul chinez geekbuying.com prelungeşte oarecum evenimentul 11.11 şi mai oferă câteva cupoane de reduceri. Chiar dacă discount-urile nu mai sunt atât de mari, unele device-uri au preţuri foarte bune. Întreaga listă actualizată de cupoane o puteţi găsi aici, iar în cele ce urmează vă voi prezenta câteva oferte pe care le-am văzut mai interesante.

Brăţară inteligentă Makibes X3 cu display IPS de 0.96 inci, certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf, pedometru, senzor pentru puls şi pentru măsurarea tensiunii – 29.99 dolari după aplicarea codului OVKZRUAJ;

Smartphone Ulefone Mix cu ecran borderless pe 3 laturi, procesor octa-core, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală şi Android 7.0 Nougat stock – 123.88 dolari după aplicarea codului PAYPAL;

Cameră video auto Xiaomi Mijia senzor foto Sony IMX322 cu deschidere f/1.8, unghi de filmare de până la 160 de grade şi suport pentru card microSD de până la 32 GB – 36.99 dolari după aplicarea codului DDKTPZAD;

Smartphone LeEco Le Pro 3 Elite Edition cu display de 5.5 inci şi rezoluţie FullHD, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi baterie de 4070 mAh – 154.11 dolari după aplicarea codului PAYPAL.

Categorii: diverse

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.

  • Pingback: Chiar dacă Singles Day s-a terminat, un retailer chinez mai oferă câteva cupoane de reduceri - Stiri ultima ora, stiri online()

  • Rebelulll

    Pro 3-ul are pret bestial, daca as avea nevoie de telefon l-as cumpara pe loc. Ma intreb ce profit mai fac aia de la LeEco cu asa preturi mici…

    • emiluși

      Eu am vreo 3 huse si 2 sticle pentru Le pro 3,dar nu mai am bani acuși sa-l iau :(

    • theozanhan

      Da…cam toate LeEco urile sunt foarte ieftine, pana si Pro 3 Al edition e 160 de dolari, fiind lansat recent la peste 200$. Nici eu nu stiu ce sunt cu preturile astea, dar impresioneaza

    • Rebelulll

      Lumea e multumita de ele nu am vazut probleme. Sunt foarte curios cand o sa lanseze generatia 4-a. Si 3-ul a avut preturi duble , dar s-a ieftinit foarte repede.