Diverse

Concurenţa acerbă existentă pe piaţa telefoanelor inteligente se simte şi se vede la tot pasul. Poate cele mai expuse din acest punct de vedere sunt companiile mici, cele care nu deţin bugete uriaşe de marketing şi care nu pot investi sute de milioane de euro în cercetare-dezvoltare. Dacă mai luăm în calcul şi interesul din ce în ce mai puternic al producătorilor chinezi pentru pieţele din afara Asiei, vorbim deja de o luptă grea, foarte grea.

Un exemplu în acest sens este Visual Fan, compania din spatele brandului Allview. După ce într-o perioadă ajunsese pe locul doi în România ca număr de unităţi vândute, in 2017 au suferit o scădere a veniturilor destul de serioasa. Cifra de afaceri a companiei braşovene a coborât în 2017 la 157 milioane lei, asta după ce în 2016 înregistrase o cifră de afaceri record de 306 milioane lei. În procente scăderea se apropie de 50%.

Nici profitul nu stă mai bine. Acesta a scăzut de la an la an cu 72%, ajungând în 2017 la 9.7 milioane lei, corespondent unei marje de câştig net de 6% din venituri.

Există totuşi şi veşti bune pentru Visual Fan. Datoria totală a companiei a scăzut cu 64%, ajungând la 37.3 milioane lei. De asemenea, numărul de angajaţi a crescut de la 110 la 116 persoane, cel mai probabil ingineri care lucrează la noutăţi software precum Deep Face ID, AVI sau Touravi.

Nici 2018 nu se anunţă unul uşor pentru Visual Fan, însă speranţe de redresare a corabiei sunt, încă.

Sursa: zf.ro

Categorii: allview-brands
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.