Apple

Timothy D. Cook este, începând de joi, noul șef al Apple. Americanul în vârstă de 51 de ani are o vechime în companie de peste 13 ani și susține că venirea sa în fruntea Apple nu va schimba nimic din filozofia și producția actuală.

Conform informațiilor despre noul șef al companiei, publicate pe site-ul Apple acesta a absolvit Universitatea Auburn unde a studiat Inginerie Industrială și mai apoi a făcut un Master în Administrarea Afacerilor la Universitatea Duke.

Tim Cook s-a alăturat Apple în 1998 când lucrurile nu păreau atât de strălucitoare pentru companie. El este considerat ca cel care a ajutat ca pierderile de producție să nu mai fie așa mari, iar corporația să poată crește. Înainte de a ajunge la Apple, Cook a lucrat timp de 12 ani ca director la IBM, iar înainte de aceasta a fost vicepreședinte la Compaq.

Pe lângă noua sa ocupație, Tim mai este director și la Nike. Acest aspect este unul dintre lucrurile pe care le are în comun cu Steve Jobs, cel din urmă fiind și în bordul de directori ai Disney.

Imediat după ce a preluat funcția de CEO, Cook a trimis un mail tuturor angajaților companiei prin care i-a asigurat că Apple nu se va schimba, iar Steve Jobs este încă alături cu sfaturile și viziunea sa. Iată textul integral al emailului (versiunea originală o puteți găsi aici):

                Privesc înainte spre minunata oportunitate de a lucra ca CEO al celei mai inovative companii din lume. Când am venit la Apple am făcut cea mai bună decizie din viața mea și a fost privilegiul vieții mele să lucrez pentru Apple și pentru Steve timp de 13 ani. Eu și Steve împărtășim același optimism pentru viitorul strălucit al Apple.

                Steve a fost un excelent lider și un mentor extraordinar pentru mine precum și pentru întregul executiv și restul angajaților.  Dorim în continuarea sfaturile și inspirația sa ca și Director al nostru.

                Vreau să aveți încredere că Apple nu se va schimba. Apreciez și prețuiesc valorile unice ale companiei Apple. Steve a construit o compania și o cultură care nu are echivalent în lume, iar noi vom rămâne la aceasta- este în ANDul nostru. Vom continua să facem cele mai bune produse din lume; produse care să-i încânte pe clienții noștri și să-i facă pe angajați incredibil de mândri de ceea ce fac.

                Iubesc Apple și aștept cu nerăbdare să intru bine în noul meu rol. Tot suportul incredibil al bordului, echipa executivă și mulți dintre voi mă inspiră. Sunt convins că în fața noastră stau cei mai buni ani  și împreună vom continua să facem din Apple un loc minunat așa cum este.

                Tim.

 

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.