Având în vedere că majoritatea producătorilor de smartphone-uri și tablete nu înțeleg/nu vor să înțeleagă că autonomia dispozitivelor este foarte importantă pentru utilizatori, a apărut o nouă categorie de gadgeturi – bateriile externe.

În funcție de necesitățile fiecăruia, acumulatorii auxiliari pot veni cu diferite capacitați de stocare: de la numai 1.500 – 2.000 mAh, până la peste 20.000 mAh.

Astăzi analizăm o baterie externă cu o capacitate mare primită la test din partea FunGadgets.ro. Colia.Power Avangarde se laudă că încorporeză trei celule de câte 5.000 de mAh, de unde rezultă că oferă 15.000 mAh. O valoare respectabilă, dacă este să-mi dau deja cu părerea.

O să vedem mai târziu cum se comportă acest gadget, deocamdată o să începem cu

Specificațiile detaliate pentru Colia.Power Avangarde:

– capacitate de stocare de 15.000 mAh obținută prin 3 celule a câte 5.000 mAh;

– celule de tip Li-Polimer;

– 2 x intrari microUSB de maxim 1.500 mAh și 2 x ieșiri USB de maxim 3.000 mAh;

– reîncărcare a bateriei în 8 ore cu un încărcător de 1.500 mAh și în 4 ore cu două încărcătoare de 1.500 mAh;

– 318 grame și dimensiuni de 184 x 110 x 10 mm.

Design

Colia.Power Avangarde

Cutia în care am primit bateria este din carton, iar pe partea din față are o suprafață din plastic transparent pentru a vedea produsul fără să desfacem pachetul. Alături de Colia.Power Avangarde mai există două cabluri microUSB – USB, unul de 20 cm și celălalt de 60 cm, o husă de protecție din material textil și un micuț ghid de folosire.

Bateria Colia.Power Avangarde are dimensiunile comparabile cu ale unei tablete compacte de 7 inci. Producătorul spune că este realizată din aluminiu anodizat și trebuie să-l cred pe cuvânt. Materialul exterior este asemănător cu pielea, dar asigură un grip și mai bun decât aceasta, fiind puțin cauciucat.

Marginile sunt fabricate din metal, iar pe laterala de jos se regăsesc cele patru mufe: două USB către exterior și între ele două microUSB. Pe partea din față se află scrise denumirea producătorului și modelul bateriei, iar mai jos sunt controalele tip ”slide” și cele patru leduri. Pe spate sunt trecute câteva informații legate de curentul de intrare, cel de ieșire și capacitatea maximă a acumulatorului.

Construcția pare foarte solidă, dar finisările nu sunt tocmai grozave. Nu pot să spun că este fabricată neatent, dar există câteva muchii mai tăioase, iar logo-ul producătorului și denumirea bateriei par că sunt scrise cu o vopsea ce se va șterge în timp. Nu știu sigur dacă se va întâmpla astfel, dar așa mi se pare.

Husa textilă din pachet este potrivită atunci când veți lua cu voi bateria în excursii. În acest fel Colia.Power Avangarde va beneficia de o protecție suplimentară împotriva căzăturilor sau intemperiilor.

Utilizare

Colia.Power Avangarde

Colia.Power Avangarde este o baterie externă și nu un smartphone sau un alt gadget cu funcții multiple. De aceea și utilizarea sa presupune simplitate maximă.

Nu avem niciun fel de buton fizic, ci doar două tipuri de controale tip ”slide”. Ele se află pe partea din față, la bază, tot acolo unde sunt poziționate și ledurile. Treceți cu degetul de la stânga la dreapta pentru a porni dispozitivul și invers pentru a-l opri. Atât. Dacă după 15 secunde de când ați pornit-o nu puneți niciun dispozitiv la încărcat, bateria se stinge automat, pentru a nu consuma energie suplimentară.

Un total de 4 leduri ne anunță câtă energie este stocată în acumulator – câte 25% pentru fiecare led.

Cele două porturi microUSB permit încărcarea lui Colia.Power Avangarde. Se poate încărca doar prin unul sau prin ambele pentru o durată mai mică a încărcării.

Porturile USB permit încărcarea simultană pentru două dispozitive, dar poate fi folosit, desigur, și unul singur. Depinde doar de nevoile voastre.

Autonomie

Colia.Power Avangarde

Încărcarea lui Colia.Power Avangarde durează, conform producătorului, 8 ore cu un singur încărcător de 1.5 Ah și jumătate din acest timp cu două astfel de încărcătoare.

Cum în pachet nu este oferit niciun încărcător, eu am folosit doar modele de 1 Ah (1.000 mAh) pentru că numai din acestea aveam la dispoziție. Cu ele durează astfel: între 13 și 14 ore cu un singur încărcător și 6 -7 ore cu două încărcătoare. Depinde câtă energie mai era deja stocată în acumulator atunci când el arăta că este epuizat.

Chiar dacă Colia.Power Avangarde anunță că dispune de o capacitate de 15.000 mAh, trebuie să știți că mai există și ceva pierderi atunci când încărcăm anumite gadgeturi. După testele mele, capacitatea reală este de circa 12.000 mAh. Am ajuns la aceste valori după ce am încărcat astfel:

– prima dată, exact după ce am scos bateria din ambalaj și după o încărcare la maxim, a reușit să încarce de două ori o tabletă de 3.450 mAh și de două ori un smartphone de 2.000 mAh. Total: aprox. 11.000 mAh;

– a doua oară a reușit astfel: trei încărcări a câte 3.450 mAh și una de 1.500 mAh. Total: aprox. 11.850 mAh;

– a treia oară: trei încărcări full și una de 50% ale tabletei cu baterie de 3.450 mAh. Total: aprox. 12.000 mAh.

După aceste prime trei testări, valorile obținute ulterior s-au situat mereu în jurul valorii de 12.000 mAh. Rezultate foarte bune după părerea mea.

Preț

Colia.Power Avangarde – 269 de lei la FunGadgets.ro

Concluzii

Colia.Power Avangarde

Colia.Power Avangarde este o baterie externă de mare capacitate potrivită spre a fi luată cu voi în excursii mai lungi, în care se întâmplă să nu aveți întotdeauna acces la o priză. Dimensiunile și greutatea nu sunt tocmai mari, dar nici nu permit să o țineți tot timpul după voi.

Drumuri lungi cu trenul, autocarul sau avionul vor necesita o astfel de baterie dacă vreți să folosiți cât mai mult timp smartphone-ul sau tableta. De asemenea, o văd potrivită pentru excursiile cu cortul.

La final punctele pro și contra:

PRO

– design reușit, construcție solidă, materiale bune;

– capacitatea reală de 12.000 mAh nu este foarte departe de cea afișată de 15.000 mAh;

– controalele de tip ”slide” sunt mai interesante decât butoanele clasice;

– dacă nu este folosită timp de 15 secunde se stinge automat;

– greutatea de 318 grame este mică raportată la capacitatea de stocare.

CONTRA

– mici imperfecțiuni la finisare;

– niciun încărcător în pachet.