Smartphone

Începând cu ora 11:00 puteţi achiziţiona cel mai nou şi mai puternic smartphone OnePlus prin intermediul site-ului oficial OnePlus.com. Lansat în urmă cu doar câteva zile, OnePlus 6T rămâne un flagship cu raport excelent preț / specificații / experiență de utilizare.

Haideţi să vedem la ce preţ puteţi achiziţiona OnePlus 6T:

  • OnePlus 6T Mirror Black cu 6 GB RAM și 128 GB stocare – 549 euro (aprox. 2560 lei);
  • OnePlus 6T Mirror Black cu 8 GB RAM și 128 GB stocare – 579 euro (aprox. 2700 lei);
  • OnePlus 6T Midnight Black cu 8 GB RAM și 128 GB stocare – 579 euro (aprox. 2700 lei);
  • OnePlus 6T Midnight Black cu 8 GB RAM și 256 GB stocare – 629 euro (aprox. 2930 lei).

Preţurile sunt cele finale, nu plătiţi TVA sau taxe vamale, livrarea este gratuită şi ajunge acasă prin intermediul DHL în aproximativ 8 zile. Important de menţionat este că OnePlus oferă transport gratuit şi în caz că este necesar trimiterea telefonului pe garanţie, tot procesul realizându-se în maxim 2 săptămâni.

Prin utilizarea acestui link de referral puteţi beneficia de o reducere de 20 euro la achiziția unui accesoriu alături de smartphone (se pot cumpăra de exemplu noile căşti OnePlus Type-C Bullets ce costă 19.95 euro).

Iată care sunt specificaţiile complete pentru OnePlus 6T:

  • display Optic AMOLED de 6.41 inch cu rezoluție 2280 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 6;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core cu 4 x Kryo 385 Gold la 2.8 GHz și 4 x Kryo 385 Silver la 1.7 GHz, Adreno 630 GPU, 6 / 8 GB RAM LPDDR4X și 128 / 256 spațiu de stocare;
  • Android 9.0 Pie cu interfaţa Oxygen OS;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, USB Type-C, NFC, cititor de amprentă integrat în display, deblocare facială;
  • 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX519, f/1.7, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 1.22 microni + 20 Megapixeli cu senzor Sony IMX376K, f/1.7 și dimensiune a pixelului de 1 micron, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX371, f/2.0, gyro-EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron și înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 3700 mAh cu încărcare rapidă, 185 gr greutate şi dimensiuni de 157.5 x 74.8 x 8.2 mm grosime.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.