Comisia Europeană a amendat Google cu 5 miliarde de dolari, iar reacţia lui Donald Trump nu s-a lăsat aşteptată

/
/
19 iul. 18
/

Ştirea ultimelor 48 de ore este aceea că Google a fost amendată de Comisia Europeană cu 4.34 miliarde de euro, adică undeva la 5 miliarde de dolari. Media din întreaga lume a scris despre acest subiect, de aceea bănuiesc că ştiţi cam despre ce este vorba.

Pe scurt, Comisia Europeană nu vrea ca device-urile ce rulează sistemul de operare Android să vină echipate din fabrică cu aplicaţiile şi serviciile Google. Conform oficialilor europeni, Google ar fi încălcat legile antitrust prin practici anticoncurenţiale severe.

Compania americană are timp până în octombrie să schimbe aceste practici, altfel va fi nevoită să plătească penalizări de 5% din venituri pentru fiecare zi de întârziere. Dacă Google va implementa schimbările, device-urile cu Android comercializate în Europa vor fi livrate fără aplicaţii Google preinstalate, urmând ca la prima configurare a terminalului utilizatorii să îşi aleagă aplicaţiile favorite dintr-o listă cu mai multe variante.

Google a confirmat deja că va ataca această decizie prin apel şi a explicat că Android este flexibil, atât producătorii, cât şi utilizatorii având posibilitatea de a-şi pune amprenta personală fără mare efort. Compania a dat drept exemple cazul tabletelor Amazon Fire şi cel al stick-urilor TV, cât şi cifre legate de descărcarea altor aplicaţii gratuite: UC Browser de peste 500 milioane ori şi Opera Mini sau Firefox de peste 100 milioane de ori.

Disputa nu se opreşte însă aici. La scurt timp de la auzul acestei veşti, Donal Trump a publicat pe faimosul său cont de Twitter un mesaj cu un substrat îngrijorător. Cel mai probabil Uniunea Europeană va primi înştiinţarea în zilele următoare.

Sursa: engadget.com
Categorii: Google
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google Translate devine ajutorul ideal prin integrarea în timp real cu funcţii Google Gemini

Barierele lingvistice au ajuns aproape inexistente în prezent, asta desigur dacă ai la tine un smartphone conectat la internet (şi cum mai toată lumea are aşa ceva, treaba pare destul de simplă).

Google Pixel 10a – primele specificaţii hardware

Google Pixel 9a a fost lansat oficial în martie 2025, aşa că dacă se va păstra tradiţia, ne aşteptăm ca şi Google Pixel 10a să fie anunţat tot undeva în aceeaşi perioadă a anului viitor.

Cele mai populare căutări pe Google în 2025 – Labubu, lansarea noului iPhone, Nosferatu și inteligență artificială gratis etc

A sosit acel moment din an în care Google transmite cele mai populare căutări ale românilor pe Google. Vor apărea sute sau chiar mii de articole, unele cu glumițe care mai de care mai chinuite pe această temă.