Retelistica

Presupun că o parte dintre voi sunteți la curent cu cerința Orange și Vodafone din 2015 către ANCOM, aceea de a avea acces prin tarife reglementate la rețeaua de internet fix a RCS-RDS. 

ANCOM le-a transmis că o astfel de cerere nu este justă, în contextul în care Orange și Vodafone puteau oricând să intre pe această piață, nu aveau nevoie să plătească licențe ca în spectrul rețelelor telecom. Plus că România are o piață concurențială pe internet fix și nu există nevoia unor măsuri care să îngrădească un eventual monopol.

Între timp, Orange și Telekom au încheiat un parteneriat strategic, iar Comisia Europeană pe sfârșit de 2015 a confirmat decizia ANCOM. Autoritatea românească scoate anumite prevederi pe care Telekom trebuia să le îndeplinească și astfel pe pagina oficială spune că piața de gros a serviciilor de acces pe elemente de infrastructură a ajuns a fi dereglementată.

Extras din comunicatul ANCOM:

România devine astfel singura țară din Uniunea Europeană care elimină orice măsură de reglementare la nivelul infrastructurii de acces la utilizatorii finali în vederea furnizării de servicii de acces la internet în bandă negarantată, considerând că piața cu amănuntul funcționează în mod eficient prin forțe proprii, orice intervenție ex ante la nivelul unei piețe de gros fiind necesară și justificată numai în măsura în care ar avea ca efect beneficii reale pentru utilizatori.

Sursa: ANCOM.org.ro

Categorii: retelistica

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.