Diverse

Promoţiile practicate de comercianţii online sunt în majoritatea cazurilor mincinoase şi asta aţi remarcat şi voi de mai multe ori în secţiunea de comentarii, în special în perioada agitată a Black Friday-ului. Consiliul Concurenţei a vrut să verifice cât de bine este respectată legislaţia în cadrul campaniilor de reduceri, iar concluzia este una tranşantă: 80% dintre produsele monitorizate au un preţ de referinţă crescut sau menţinut artificial, astfel că preţurile promoţionale au fost simple păcăleli de marketing.

Conform legislaţiei actuale (OG nr. 99/2000), comercianţii care vor să facă o reducere de preţ trebuie să se raporteze ca preţ de referinţă la cel mai mic preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în ultimele 30 de zile. Conform Consiliului Concurenţei în 80% din cazuri preţul de referinţă afişat de comercianţii online este mai mare decât nivelul prevăzut de lege.

Mai grav este că în cazul campaniei Black Friday 2017 peste 29% dintre produsele incluse în promoţie au avut preţul redus mai mare decât preţul maxim practicat în ultimele 30 zile anterioare campaniei. Adică de Black Friday aproape o treime din produse au fost mai scumpe decât în orice altă zi anterioară “marelui eveniment”.

 “Această practică, de a creşte sau de a menţine artificial preţul de referinţă în cadrul promoţiilor (exemplu Black Friday), creează consumatorilor impresia că beneficiază de o reducere mai mare decât este în realitate. De fapt, consumatorii plătesc un preţ apropiat celui din afara campaniei, ceea ce poate constitui o încălcare a legislaţiei în domeniu. Preţurile practicate de comercianţii online cu ocazia campaniei Black Friday sunt comparabile cu cele din cadrul altor campanii. Ca urmare, Black Friday se individualizează mai degrabă ca o campanie de volum, decât de reducere a preţurilor.” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În 2017 comerţul online a avut încasări de 2.8 miliarde de euro, 7% din această sumă fiind realizată doar de Black Friday.

Sursa: money.ro