Cool1 – cel mai nou smartphone LeEco şi Coolpad a fost lansat oficial

/
/
16 aug. 16
/

În urmă cu câteva zile vă scriam că LeEco a devenit acţionar majoritar al grupului chinez Coolpad şi că se pregătesc să lanseze împreună un prim smartphone. Acesta tocmai ce a fost lansat sub denumirea simplă de Cool1.

Cool1 este un telefon mid-range cu valenţe premium, este construit în totalitate din metal şi dispune de un pachet hardware complet: display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 652, 3 / 4 GB RAM, 32 / 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală de 13 megapixeli, conectivitate dual-sim 4G, port USB Type-C, scanner de amprente şi o baterie de 4060 mAh. La capitolul software regăsim Android 6.0.1 Marshmallow peste care a fost aplicată interfaţa EUI 5.6.

Cool1

Poate cea mai interesantă caracteristică este dată de camera foto duală de 13 megapixeli. Coolpad şi LeEco afirmă că tehnologia utilizată pe Cool1 face parte din cea de-a doua generaţie şi obţine rezultate similare precum cele existente pe Huawei P9. Ei denumesc prima generaţie de cameră foto duală acel duet format dintr-un senzor normal + senzor pentru calculul adâncimii de focus, în timp ce a doua generaţie este formată dintr-un senzor color şi unul monocrom, de aici un plus de luminozitate în fotografiile low-light. În cifre, această ultimă generaţie poate obţine imagini cu până la 20% mai clare şi mai luminoase şi cu până la 8% mai puţin zgomotoase.

Chiar dacă păstrează un design specific LeEco, Cool1 este un smartphone frumos, elegant, plăcut ochiului. Personal îmi place, iar dacă luăm în calcul şi preţul am putea spune că este un competitor serios pentru Xiaomi Redmi Pro:

  • Cool1 cu 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare va costa 166 dolari;
  • Cool1 cu 4 GB RAM + 32 GG spaţiu de stocare va costa 226 dolari;
  • Cool1 cu 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare va costa 256 dolari.

Cool1 34

Specificaţii complete pentru Cool1:

  • ecran IPS de 5.5 inci cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 652 de tip octa-core, Adreno 510 GPU, 3 / 4 GB de memorie RAM de tip LPDDR3, 32 / 64 GB spațiu de stocare eMMC5.1;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu interfaţa EUI 5.6;
  • 4G LTE, VoLTE, dual-sim (2 x nanoSIM), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, bluetooth 4.1, GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, USB Type-C, scanner de amprentă cu timp de răspuns de 0.15 secunde;
  • cameră foto duală de 13 megapixeli (senzor monocrom + senzor color), flash dual-LED, deschidere f/2.0, PDAF, filmare 4K + slow motion la 720p cu 120 fps şi cameră frontală de 8 megapixeli cu deschidere f/2.2;
  • baterie de 4060 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, 8.2 mm grosime şi 167 g. greutate.
Sursa: fonearena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Cool1, Coolpad, LeEco
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un amendament introdus de Comisia Europeană schimba radical regulile pentru smartphone-uri şi tablete (acestea nu vor mai trebui să aibă baterii uşor de înlocuit din 2027)

Comisia Europeană a votat în 2023 o directivă care prevede ca din februarie 2027 toate device-urile portabile să aibă baterii uşor detaşabile, adică unele care să poată fi simplu de înlocuit chiar de către utilizatori.

Orange YOXO şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete (am făcut o simulare pe care am comparat-o cu Flip.ro şi a ieşit o diferenţă semnificativă)

Orange YOXO, serviciul de telefonie mobilă 100% digital, şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete. Programul este dezvoltat împreună cu Recommerce, expert european în domeniu, alături de care YOXO a dezvoltat anul trecut și platforma de dispozitive recondiționate certificate, care respectă standardele europene de calitate.

REDMAGIC 11S Pro disponibil global – Snapdragon 8 Elite Gen 5, sistem de răcire AquaCore cu ventilator la 24.000 rpm integrat și baterie de 7500 mAh

Brandul de gaming al celor de la ZTE anunță astăzi disponibilitatea la nivel global pentru cel mai noi smartphone de gaming - REDMAGIC 11S Pro. Acesta propune o serie de noutăți pentru a asigura o experiență în jocuri dintre cele mai bune, iar prețul pe site-ul oficial pleacă de la 799 EUR pentru versiunea cu…