Arhiva

Cei de la Socialcast au intervievat 1400 de subiecţi pentru a studia dacă există vreo legătură între permisivitatea utilizării reţelelor sociale la locul de muncă şi productivitatea angajaţilor. Dintre cei chestionaţi, doar 10% aveau acces nelimitat la reţelele sociale, 19 % aveau acces la acestea doar în folosul business-ului şi peste 50% s-au declarat interzişi pe reţelele sociale în timpul programului de muncă.

Infograficul arată, totuşi, o contradicţie interesantă între ceea ce managerii consideră că este bine pentru cei din subordinea lor şi impactul negativ pe care aceste măsuri le au asupra productivităţii angajaţilor care nu au acces la retele sociale. Un studiu realizat de Universitatea din Melbourne arată că angajaţii care interacţionează cu prieteni în timpul muncii pe reţele sociale şi cei cărora le este permis, din când în când, să şi vizualizeze clipuri video au o productivitate mai mare cu 9% decat cei cărora le sunt interzise aceste lucruri.

Voi aveţi acces la reţele sociale la locul de muncă? Care este părerea şefilor voştri faţă de aceste mijloace de comunicare?

Sursa: Media Bistro