ASUS ZenFone 5Z ZenFone 5 si ZenFone 5 Lite Smartphone

ASUS a mizat din ce în ce mai puternic pe piața de telefoane mobile prin 2014 când au lansat Zenfone 5. Au urmat seriile Zenfone 2 în 2015, Zenfone 3 în 2016 și Zenfone 4 în 2017. De fiecare dată au ținut cont de trendurile existente în piață și au actualizat liniile de design. 

1. ASUS Zenfone 5 (2014);

Nu îmi amintesc dacă au fost aduse pe canal oficial, QuickMobile le-a listat prin stoc la un moment dat. Nu sunt prea multe de comentat legat de design, semănau puțin cu tabletele ASUS din momentul respectiv. ASUS miza pe taste capacitive, capace spate în nuanțe puternice, puteau fi și interschimbabile pentru că prindeau întreaga parte spate + lateralele.

2. ASUS Zenfone 2;

Pe vremea când și Intel vroia să muște din piața de chipseturi pentru telefoane mobile Android. Între timp au renunțat la idee. Pe vremea lui Zenfone 2, ASUS nu putea să țină pasul cu cererea din piață. În România din câte îmi amintesc au ajuns destul de târziu față de prezentarea oficială. A fost și unul dintre primele telefoane Android cu 4 GB de memorie RAM.

Aici aș putea spune că s-au inspirat puțin de la LG G2 / LG G3 (reglarea volumului sub camera principală). Aveau capace interschimbabile ce te scăpau de achiziția unei huse de protecție. Era zgâriat, îl puteai schimba + aveai mai multe opțiuni de culoare, nu doar cea aleasă în etapă inițială.

3. ASUS Zenfone 3;

Îl consider a fi și unul dintre cele mai bune modele lansate de către compania taiwaneză. L-am testat și aveți o recenzie completă. Marele avans față de Zenfone 2 a fost la nivel de cameră foto și video, orientarea spre chipset Qualcomm s-a dovedit de bun augur, puncta bine și la autonomie. Îl am în familie și se descurcă excelent și la momentul actual.

De data aceasta aș spune că seamănă puțin cu Samsung GALAXY S6 / S7 (sticlă pe față și spate, doar că pentru cititorul de amprentă au ales o poziționare sub camera de 16 Megapixeli cu OIS).

4. ASUS Zenfone 4;

Aici aș spune că au rafinat rețeta de la ASUS Zenfone 3 (cameră duală cu OIS fără să iasă în evidență față de linia generală a părții spate, sticlă pe față și spate, cititor de amprentă adus sub display spre a fi mai ușor de accesat). Îl putem considera cel mai elegant smartphone din linia Zenfone. Toate detaliile în review-ul scris în urmă cu câteva săptămâni.

5. ASUS Zenfone 5 și 5Z;

ASUS merge pe linia deschisă de iPhone X, cu decupaj în partea superioară. De la bursa zvonurilor am înțeles că și Huawei P20 are un astfel de element. Este un trend pe care companiile îl adoptă din mers. Deranjează doar în modul landscape, în rest aș spune că avem un câștig, anumite elemente sunt afișate în colțurile din stânga și dreapta, mai mult ecran pentru browsing etc.

În rest, avem sticlă pe față și spate, reflexii puternice pentru cei dornici să fure privirea cu telefonul din dotare. Cititorul de amprentă fuge în partea spate, tastele capacitive sunt înlocuite de cele de tip touch buttons.

ASUS a mai avut și alte modele, carcasă metalică în genul Zenfone 4 Selfie sau capac din piele – Zenfone AR. Totuși, modelele de volum din fiecare gamă au mers pe ceea ce am punctat mai sus. Cred că ASUS a știut să meargă pe cele mai noi tendințe, dar și să le interpreteze într-o manieră personalizată. Dovada că acum sunt mai bine poziționați în piața de telefoane mobile față de branduri cu vechime (Motorola, HTC, BlackBerry etc).

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.