Opinie

Am văzut că un articol de tip zvon din Wall-Street Journal a fost preluat intens în presa de specialitate. Se vorbea de intenția Google ca din 2017 să renunțe la dezvoltarea a două sisteme de operare și să integreze Android cu Chrome OS. 

Microsoft a încercat să unifice cele două lumi (touch și non-touch), iar ce a ieșit nu s-a bucurat de prea mare apreciere în rândul utilizatorilor. Mă refer la Windows 8 și Windows 8.1.

Telefoanele și tabletele sugrumă laptopurile și desktop PC-urile ca număr de unități comercializate, dar partea de productivitate și toate sarcinile ce necesită precizie, viteză și putere de procesare se fac în continuare pe a 2-a categorie de gadgets. Nu poți să combini un sistem de operare tactil cu unul în care mouse-ul și tastatura sunt elemente-cheie în partea de operabilitate.

Google ar trebui să învețe această lecție de la Microsoft, iar Chrome OS este fix produsul de care au nevoie spre a promova suita Google Docs, stocarea în cloud prin Drive & alte servicii aflate sub umbrela gigantului american. Mi se pare ciudat că nu au intenția de a veni mai puternic în piețele emergente.

Spre exemplu, Google în România nu permite partenerilor săi hardware să aducă laptopuri sau Chromebox-uri, nu le dă acceptul oficial, deși piață de desfacere sunt sigur că s-ar găsi. Mai ales în contextul în care prețurile s-ar dovedi atractive.

Dacă Chrome OS este lăsat baltă, mi se pare a fi o capitulare din partea Google în fața Microsoft / Windows și Apple / Mac OS (știu, soluții mult mai mature).

Recunosc că pe de altă parte, Google Pixel C arată o direcție în concordanță cu afirmațiile compilate de către WSJ.

Categorii: opiniesoftware
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.