De ce sunt sceptic în ce privește evoluția Xiaomi pe termen mediu și lung?

/
/
10 mai 18
/

Xiaomi este compania cu cea mai mare creștere din ultima perioadă. Asta pentru că au venit cu cele mai bune prețuri pe segmentul smartphone-urilor cu preț de până în 2 – 300 dolari. 

Înainte de a începe discuția, dacă sunteți fan al Xiaomi și considerați că ei se află pe un val mare etc, că nu există nici urmă de îndoială, puteți trece invectivele direct în rubrica de comentarii.

De ce sunt sceptic?

Pentru că nu cred în povești și în existența unui Făt-Frumos etc. Dacă și alte companii ar fi putut să fie profitabile și să vină cu telefoane mobile cu specificații foarte bune în segmentul de până în 150 – 200 euro, sunt sigur că ar fi făcut-o și ar fi fost mare concurență.

De aceea și vă recomand să le achiziționați produsele, best-buy fără nicio urmă de îndoială. În 2017 au ajuns la un acord cu Qualcomm, iar din acel moment a pornit mai tare și expansiunea europeană (4 miliarde dolari plătiți către gigantul american). Au ajuns pe câteva piețe de pe bătrânul continent – Spania, Italia, iar prin colaborarea cu CK Hutchinson Holdings vor intra cât de curând și în Marea Britanie, Austria, Danemarca, Irlanda, Italia, Suedia și Olanda.

Succesul în China a venit după ce au rezolvat partea de service și au început să adopte un mix de online + prezență offline, așa cum fac și Oppo, Vivo sau Huawei. Au planuri să deschidă 1000 de magazine în trei ani (anunț făcut în februarie 2017). Vorbim de alte sume generoase pe care le scot la înaintare.

Totuși, care să fie rețeta Xiaomi? De fapt, nu aceasta este întrebarea corectă. Care este interesul companiei chineze în a arăta că este pe val?

Simplu, mai multe detalii într-un articol de pe Bloomberg. IPO-ul pe care Xiaomi îl pregătește, banii de care au nevoie ca să-și finanțeze dezvoltarea. Momentan, se vorbește de o valoare între 70 – 100 miliarde dolari, iar la bursă ar strânge între 7 – 10 miliarde dolari.

În documentul pe care compania chineză l-a adus în fața investitorilor se specifică că nu fac profit mare din vânzarea de telefoane mobile și țintesc o margine de profit în jurul a 5%. Lei Jun ocupă poziția de CEO și a spus că planul pentru viitor ar fi legat de transformarea Xiaomi într-un furnizor de servicii web (banii să vină din reclame și jocuri online). Recunosc că nici nu știam că au o astfel de divizie (1.6 miliarde dolari și marjă de profit de 60% în 2017). Bănuiesc că vor încerca să folosească datele furnizate de către telefoanele mobile spre a avea un target cât mai bun al reclamelor (mai greu în Europa cu noul GDPR).

Xiaomi nu este o companie publică, iar datele oferite nu pot fi confirmate. Pe 2017 au realizat venituri de 17 – 18 miliarde dolari, iar profitul ar fi fost de 1 miliard dolari (divizia de servicii web l-a realizat în mare parte). Dacă ne uităm pe evoluția 2015 – 2017:

2015 – pierdere de 155 milioane dolari;

2016 – profit de 145 milioane dolari;

2017 – profit de 1 miliard – 1.2 miliarde dolari.

Nu știu cum vi se pare vouă, dar între 2016 și 2017 se pare că au găsit rețeta minune în a face mai mulți bani.

Sunt două ipoteze de lucru:

  1. Xiaomi a vândut în pierdere, cu gândul la creșterea market share-ului și a valorii de piață;
  2. Xiaomi a găsit o rețetă ce le permite să ofere produse de tip best-buy, dar și să facă profit.

Personal, merg pe prima ipoteză sau Făt-Frumos chiar există. Pentru clientul de telefoane mobile nu este vreo problemă, el caută prețul cel mai bun, iar Xiaomi nu trebuie să ne ascundem livrează pe îndelete. Aș spune că puțin îmi amintesc de RCS-RDS, doar că la compania asiatică s-ar putea să intervină un aliat de nădejde, unul îmbrăcat în roșu și cu trese pe umeri.

Apropo, avem un lanț de magazine în Europa ce nu face cine știe ce advertising în online și lumea vine pentru că știe că au preț mic – Primark.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: Xiaomi
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.

Care este principalul motiv pentru care un român nu alege o maşină electrică în 2026?

Recent am făcut câteva schimbări în viaţa profesională, iar de câteva luni pot spune că am o activitate cu mai multe implicări în domeniul auto. În tot acest timp am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, am discutat speţe şi speţe, am omis păreri şi păreri şi pot spune că deşi există mai multe…

Trei lucruri pe care le-aș schimba la Samsung Galaxy S26 Ultra

Am făcut pasul de la Samsung Galaxy S25 Ultra spre Samsung Galaxy S26 Ultra și sunt câteva aspecte pe care mi-aș fi dorit ca Samsung să le ia în calcul.