Produse Textar gAuto

Textar este unul dintre brandurile de sub umbrela TMD Friction, unul dintre cei mai mari producători mondiali de plăcuțe și discuri de frână, cu o istorie de peste 140 de ani. Sediul central de cercetare și dezvoltare a produselor TMD Friction se află în Germania, la Leverkusen.

Ca fapt divers, TMD Friction a asigurat piese atât pentru Ford Model T, primul autovehicul produs pe o linie modernă de asamblare, dar și pentru Bugatti Veyron, spre exemplu.

Textar masini

Încă din 2008, TMD Friction a deschis o unitate de producție în România, la Caransebeș, unde au fost deja fabricate peste 170 de milioane de plăcuțe de frână. Mare parte dintre acestea ajung să fie vândute sub brandul Textar, unul ce pune accentul în primul rând pe calitate, poziționându-se pe piață în gama premium.

La momentul actual, Textar oferă plăcuțe de frână pentru aproape 100% din modelele de automobile din Europa. Asta înseamnă că doar în situația în care conduci o mașină cu adevărat exotică sunt șanse să nu găsești plăcuțe de frână de la Textar pentru ea.

Producatori auto ce folosesc produse Textar

Mai mult, absolut toate plăcuțele și discurile de frână Textar respectă cerințele stricte ale fiecărei companii auto în parte. Cea mai mare parte a producătorilor de mașini echipează unele modele cu astfel de piese încă din fabrică.

Fiecare model nou de plăcuță de frână Textar este testat în condiții reale pentru peste 300.000 de km și peste 1.000 de ore pe stand.

De ce scriu eu azi despre Textar? Pentru că zilele trecute am fost invitat la un eveniment local ce și-a dorit să ne aducă la cunoștință faptul că Textar România își schimbă strategia pentru țara noastră.

Dacă până acum au recunoscut că nu au avut mari planuri pentru piața locală, fapt care s-a văzut în cota de piață ce s-a situat în jurul valorii de 5%, în următorii 2 – 3 ani vor să atingă nu mai puțin de 20% din vânzările de plăcuțe și discuri de frână din România. Nu este o cifră prea optimistă, având în vedere că la nivel mondial se situează la un nivel similar.

Așadar, dacă de acum înainte o să vă fie recomandate tot mai des plăcuțe și discuri de frână Textar trebuie să înțelegeți că totul face parte din noua strategie a brandului Textar în România. Nu cred că aveți de ce să nu le încercați produsele, având în vedere că aproape toți producătorii auto au încredere să-și echipeze modelele cu plăcuțe și discuri de frână Textar direct din fabrică.

Categorii: arhivagauto

Despre autor

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și nu numai. Folosește OnePlus 6T, Canon EOS 600D și Canon EOS M100 + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.