Display pentru smartwatch Diverse

Compania JDI, specializată în dezvoltarea de noi tehnologii pentru ecrane, deținută de Sony, Toshiba și Hitachi, a anunțat un nou tip de display pentru smartwatch.

Cu un diametru de 1.34 inci (3.4 cm) și o rezoluție de 320 x 300 pixeli, noul ecran promite să consume numai 0.5% din cât îi trebuie unui display normal. Da, ați citit bine: numai 0.5%. Cum este posibil acest lucru? Până la urmă este o idee destul de simplă.

După cum bine știți, un display clasic se bazează pe o iluminare din spate. Cea mai mare parte din energia electrică consumată de un ecran se datorează acestui fapt. Cei de la JDI s-au gândit să elimine exact acest intens consumator.

Astfel, ei au dezvoltat o tehnologie reflexivă pentru display, care folosește lumina ambientală pentru a ilumina ecranul. Asta înseamnă că cu cât este mai intensă lumina, cu atât culorile și luminozitatea noului display vor fi mai puternice. Practic, se va oferi o lizibilitate excelentă în bătaia directă a razelor de soare, de exemplu.

Totuși, ce ne facem în condiții de întuneric total. Probabil ceasurile inteligente dotate cu noul tip de ecran vor dispune și de un buton pentru iluminarea ecranului pentru câteva secunde.

Primele mostre ale acestui nou tip de display pentru smartwatch vor fi disponibile din martie, iar producerea în masă este programată pentru iulie.

Sursa : AndroidAuthority.com

Categorii: anunturi-diverse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.