Elefant.ro a lansat cea mai mare platformă de carte digitală din România

/
/
11 nov. 11
/

Elefant.ro a lansat astăzi noua platformă digitală cu peste 500 de titluri ale autorilor români şi străini consacraţi de la editurile de top din România, printre care Polirom, Litera, Corint, Trei, Cartea Românească, Niculescu și Nemira. Colecţia de carte digitală Elefant.ro reprezintă cea mai importantă sursă de carte digitală de calitate disponibilă pentru cititorii de limbă română din ţară şi diaspora.

Evenimentul de lansare a avut loc în cadrul unei dezbateri despre prezentul şi viitorul cărţii digitale în România, moderată de jurnalistul Cătălin Ştefănescu. Au participat la discuţii  jurnalişti, bloggeri şi specialişti în domeniul cărţii, printre care: Oana Boca (Editura Polirom), Dan Vidraşcu (Editura Litera), Simona Kessler (Simona Kessler International Copyright Agency), Dragoş Dodu (Infocarte.ro), Susan Schnauer (Mortenson Center for  International Library Programs, University of Illinois) şi Vlad Puescu (Elefant.ro).

„Colecţia de carte electronică Elefant.ro acoperă un gol pe care piaţa culturală din România îl resimte deja de câțiva ani, de la apariţia primelor dispozitive electronice de citit. Pentru prima dată, cărți în format digital de la marile edituri româneşti sunt disponibile pe platforma Elefant.ro. Începând de astăzi punem la dispoziția publicului o colecție de valoare, în limba română, pe care o vom creşte împreună cu editurile partenere într-un ritm susţinut.”, a declarat Vlad Puescu, Digital Project Manager Elefant.ro.

Elefant.ro a demarat proiectul platformei digitale la începutul anului 2011 prin adăugarea de eReadere,  tablete și accesorii dedicate în portofoliul de produse. Colecţia de carte electronică include cărţi ale autorilor români şi străini, titluri de ficţiune și nonficţiune publicate de cele mai bune 20 de edituri din România.

Pe lângă accesul aproape instantaneu la cartea comandată şi posibilitatea de a stoca mii de titluri pe un dispozitiv, lectura digitală înseamnă şi un preţ mai mic pentru cumpărător. Preţurile  sunt cu 30 – 50% mai mici decât în cazul volumelor tipărite. Toate acestea sperăm să-i convingă pe cititori că acum este momentul potrivit pentru ca România să intre în era lecturii digitale.”, a completat Vlad Puescu.

Premiera în România: eReader-ul Kobo Touch

Elefant.ro a anunțat şi lansarea în premieră în România a eReader-ului Kobo Touch, complet compatibil cu toate volumele oferite pe platforma digitală.

„Oferta de carte electronică a Elefant.ro este însoțită de accesul la cele mai noi dispozitive de pe piață, iar eReader-ul Kobo Touch este unul din cele mai bune în acest moment. Oferă conectivitate WiFi, ecran touchscreen cu revoluționara tehnologie E Ink ce nu obosește ochii, plus posibilitatea de a stoca mii de titluri. Cu un design atrăgător și în mai multe culori, Kobo va ajunge cu siguranță pe lista cadourilor de Crăciun ale multor cititori.”, a declarat Vlad Puescu.

Aplicații dedicate pentru iPhone și iPad

Elefant.ro a anunțat astăzi și noile aplicații Elefant Reader dezvoltate pentru iPhone si iPad, dedicate lecturii în limba română. Aplicaţiile sunt deja disponibile pentru public în AppStore, iar posesorii de telefoane şi tablete marca Apple pot accesa mult mai ușor noua colecţie de carte electronică.

Parteneriate strategice cu marii distribuitori la nivel internațional

Elefant.ro a semnat anul acesta mai multe parteneriate cu marile canale de distribuție la nivel mondial și sute de titluri sunt disponibile pe Apple iBookstore, Barnes & Noble, Kobo, Sony Reader sau Google eBooks.

Pentru începutul anului viitor, Elefant.ro pregătește o nouă premieră, fiind în negocieri cu Amazon.com în vederea oferirii cărților digitale în limba română pe platforma Kindle Store. Posesorii de Kindle din întreaga lume vor avea posibilitatea de a cumpăra și descărca volumele electronice direct de pe dispozitivul lor.

Accesul la colecţia de carte electronică

Cărţile se află în secţiunea eBooks de pe Elefant.ro (http://www.elefant.ro/ebooks) şi pot fi descărcate pe majoritatea tipurilor de eReadere existente pe piaţă.  Pentru fiecare titlu sunt oferite informaţii detaliate despre compatibilitatea cu dispozitivele clientului şi instrucţiuni de descărcare a fișierelor. De asemenea, cititorii pot “răsfoi” cărţile şi au acces gratuit la extrase din text. Începând de luni, 14 noiembrie, utilizatorii vor putea descărca gratuit o carte electronică, la alegere.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Sezonul 2025 din Formula 1 se încheie în acest weekend, iar lupta pentru titlul mondial se dă între trei piloţi (se anunţă 3 zile explozive)

În luna februarie a acestui an vă scriam un articol legat de startul noului sezon de Formula 1. Cum timpul nu iartă pe nimeni, iată că vin în atenţia voastră cu un nou articol, unul în care vă prezint finalul sezonului.

Netflix vrea să cumpere studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming HBO Max, iar printre propuneri este şi crearea unui pachet comun Netflix + HBO Max pentru abonaţi

Mişcări importante pe piaţa de streaming video globală, studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming HBO Max fiind scoase la vânzare de către Warner Bros. Discovery.

30 de gadgets cu preț de până în 300 lei – ep. 13

Printre cele 30 de gadgets de astăzi veți descoperi de la o instațație smart pentru bradul de Crăciun și până la un tester pentru apă cu nota 4.83 / 5 din peste 60 de review-uri.