Telefoane Mobile

Evolio a lansat în România un telefon rugged denumit  Evolio Ranger. Acesta dispune de standardul IP56 care atestă rezistenţa la şocuri mecanice, praf, umezeală şi alte intemperii. Noul terminal este dedicat tuturor celor pasionaţi de aventură sau celor care lucrează în condiţii dificile de muncă.

telefon-evolio-ranger-yellow

Evolio Ranger dispune de un display LCD de 2 inci, procesor MediaTek MT6250 la 1.3 GHz, 32 MB RAM, 32 MB memorie internă cu suport pentru card microSD de până la 16 GB, baterie de 1200 mAh ce promite o autonomie de până la 5 zile şi cameră foto de 0.3 megapixeli. Telefonul este unul dual-sim (2 x Normal Sim) ce funcţionează doar în reţeaua 2G (nu este compatibil cu RCS & RDS) şi are dimensiuni generoase: 120 x 52.8 x 14.3mm cu 97 grame greutate.

Evolio Ranger costă 199 lei şi este disponibil în două variante de culoare: verde şi galben.

 

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.