Huawei poate fi considerat un Apple sau Samsung al Chinei, elementul comun între cele trei companii fiind dat de performanțele diviziei de telefoane mobile. Huawei a ajuns lider în China și pe locul trei la nivel global, iar până în 2020 și-a propus să atingă prima poziție pe plan internațional. 

Huawei este un conglomerat internațional cu peste 175.000 de angajați, 45% dintre aceștia pe partea de R&D (cercetare și dezvoltare). Procentul de 45% se transpune în peste 79.000 de persoane. În Shanghai au un centru de R&D în cea mai lungă construcție din oraș, peste 10.000 de angajați doar acolo. Semn că avansul companiei chineze din ultimii ani se bazează pe dezvoltarea făcută intern, investițiile în R&D depășind cu factor de 10 pe cele din zona de marketing.

ren-zhengfei

Ren Zhengfei – fondatorul Huawei;

Fondatorul Huawei se numește Ren Zhengfei. S-a născut în 1944, iar părinții săi erau profesori. În 1963 a absolvit un institut de inginerie civilă și arhitectură din Chongqing. În 1973 a trecut în domeniul militar, a ajutat la construcția de fabrici pentru industria țesăturilor. În 1983 a fost relocat la Shenzhen South Oil Corporation, iar în 1987 a pus bazele Huawei cu un capital de aprox. 5600 dolari.

Primul domeniu pe care Huawei l-a abordat au fost rețelele de comunicații. Au pornit din zonele rurale ale Chinei – 1987 – 1992 și ulterior s-au extins la nivel urban și rural pe piața chineză – 1992 – 2000, iar din 2000 – 2005 au pătruns pe piețele emergente, iar din 2005 au început operațiuni la nivel global.

Primul centru de R&D din afara Chinei a fost stabilit în 1999 în Bangalore, India. În 2005, veniturile strânse din activitățile externe le-au depășit pe cele din zona natală pentru prima dată. În 2009 au contribuit la dezvoltarea primei rețele 4G / LTE din Europa de Nord, iar în 2016 au ajuns să fie implicați în aproape 50% din rețelele 4G existente la nivel global. 45 din primii 50 de operatori telecom folosesc echipamentee Huawei.

ceo-huawei

Cei trei CEO ai Huawei;

În 2010, Huawei și-a organizat activitățile pe trei segmente: Carrier BG, Enterpise BG și Consumer BG. Interesant mi se pare și sistemul de conducere pe care-l folosesc, în fruntea Huawei nu se află un singur CEO ci trei CEO ce se rotesc în poziția de lider. În momentul de față sunt conduși de către Guo Ping, Ken Hu și Eric Xu.

Carrier BG cuprinde rețelele wireless și fixe, software-ul dezvoltat pentru partea de telecomunicații, IT + nucleele rețelelor telecom, serviciile globale. Consumer BG acoperă partea de telefoane mobile, broadband-ul mobil și dispozitivele pentru acasă. Enterprise BG urmează a crește în perioada imediat următoare, o nișă pe care vor intra din ce în ce mai puternic. Aici au grupat operațiunile de cloud, infrastructura de rețea, securitatea datelor.

În 2014, investițiile Huawei în R&D s-au ridicat la 6.6 miliarde dolari, peste Apple, Oracle, Facebook, NVIDIA, IBM.

Veniturile Huawei în 2015 pe fiecare departament;

veniturile-huawei

Carrier BG – 35.78 miliarde dolari (4G adus în capitatele a peste 140 de state, peste 280 de rețele de telecomunicații cu nucleul central dezvoltat de către Huawei, peste 1500 de rețele apelează la infrastructura companiei chineze)

Consumer BG – 19.8 miliarde dolari ( 108 milioane smartphone-uri comericalizate în 2015, locul 3 la nivel global, peste 53.000 de magazine de retail deschise la nivel internațional, creșterea în 2015 față de 2014 pe această divizie a fost de 72.9%);

Enterprise Business – 4.25 miliarde dolari (6 din primele 10 bănci ale lumii folosesc soluții de banking omni-channel dezvoltate de către Huawei, soluția Safe City deservește peste 100 de orașe din peste 30 de țări).

Care sunt planurile Huawei pentru viitor? 

strategia-huawei

Huawei se concentrează pe stocarea, transmiterea și afișarea de date, fără a avea implicații în ce privește crearea de conținut. Prin data centerele sale se ocupă cu stocarea și procesarea datelor, prin echipamentele de telecomunicații transmite datele mai departe, iar prin dispozitivele sale contribuie la partea de afișare.

Pe segmentul enterprise urmează să-i vedem din ce în ce mai puternic implicați în conceptul de smart city, ei vor furniza echipamente care să ajute la dezvoltarea orașului inteligent. O să avem o adevărată revoluție din acest punct de vedere (Ex: automobilele care se conduc singure au nevoie de comunicarea machine-to-machine cu latență foarte mică). Încetul cu încetul vor aborda și ideea de IoT – casa inteligentă.

Pe rețele de comunicații doresc a-și menține poziția de lider și sunt implicați la maxim în dezvoltarea 5G-ului ce va debuta până în 2020. Pe nișa consumer doresc a crește brandul și percepția pozitivă asupra smartphone-urilor și dispozitivelor Huawei.

Categorii: huawei
Tag-uri: Huawei

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.