A trecut ceva timp de când am redactat ultimul review auto. Peste 3 luni s-au scurs de la întâlnirea cu un model extrem de reușit, Ford Mustang. Azi vedem ce are de oferit cel mai mare SUV al gamei pentru Europa de la același constructor american.

Ford Edge ajunge pe bătrânul continent ca un automobil din programul One Ford, în principiu același model destinat tuturor piețelor în care producătorul este prezent. Bineînțeles, vor exista mereu ușoare diferențe pentru fiecare zonă geografică în parte.

Avem așadar un Ford Edge ce vrea să-i cucerească pe românii care până nu demult aveau de ales din zona non premium doar dintre Volkswagen Touareg, Hyundai Santa Fe sau Kia Sorento. Se poate el lupta de la egal la egal cu concurenții ce sunt deja prezenți în Europa cu a doua sau chiar a treia generație? Vedem mai departe.

Specificații pentru Ford Edge Sport 2.0 TDCi 210 CP Powershift

Specificatii Ford Edge Sport 2.0 TDCi 210 CP Powershift

Design exterior și interior

Ford Edge Interior (15)

Ford Edge a ajuns la noi în teste în varianta de echipare de vârf, denumită Sport. Ea aduce, pe lângă mai multe echipamente standard, și elemente optice exterioare și interioare menite să atragă și mai mult atenția.

Avem la bază o mașină aspectuoasă, cu forme ce în poze par mult mai angulare decât în realitate. Mă refer la faptul că fotografiile nu-i fac cinste în totalitate sau măcar așa cum ar trebui unui design elaborat. Trebuie să-l vezi în realitate spre a aprecia fiecare element ce formează un ansamblu atrăgător.

Fiecare muchie își are rolul său, creează un aspect musculos, impozant, exact așa cum te-ai aștepta de la o mașină americană. Însă privită atent, vei observa că există și forme rotunjite care-l fac pe Ford Edge să nu pară chiar atât de masiv precum sugerează dimensiunile din fișa tehnică.

Câteva elemente ce mi-au atras atenția în mod deosebit, pe restul le puteți admira în voie în galeria foto de la sfârșitul materialului. Vorbim despre pragurile laterale de protecție ce sunt de fapt integrate în partea inferioară a portierelor, un aspect ce este de preferat în cazul în care ”reușești” să produci pagube minore în acea zonă. Mult mai ușor poți repara câte un singur element de caroserie, pentru fiecare portieră în parte, decât un element ce face parte dintr-un ansamblu mai extins.

Ford Edge (8)

Grila față hexagonală de mari dimensiuni, așezată aproape vertical, eleronul spate de pe haion, de mari dimensiuni, ce stă deasupra lunetei puternic înclinate, stopurile posterioare ce se întind pe toată lățimea mașinii și difuzorul din bara spate, flancat de două evacuări generoase, sunt doar detalii ce se îmbină armonios cu restul elementelor de design.

Mașina de test era echipată și cu plafon panoramic ce ocupă cea mai mare parte de deasupra capului pasagerilor. Se poate deschide pe mai mult de jumătate din suprafață și asigură astfel o ambianță extrem de plăcută în interior. Deflectorul de vânt integrat se asigură că nu se vor crea turbulențe în habitaclu.

Trecem la interior unde lucrurile nu mai sunt atât de albe (precum vopseaua exterioară), aș spune mai degrabă negre. Nu-i chiar atât de grav, doar că nuanța închisă este oarecum mult prea prezentă și nu este ruptă decât în mici locuri de elemente cromate sau de altă natură. Desigur că puteți configura interiorul și în alte combinații coloristice, însă eu analizez doar ce am avut la dispoziție.

Un alt aspect oarecum neplăcut la Ford Edge este că el împrumută prea multe elemente interioare de la fratele S-Max. Și când spun prea multe, credeți-mă că sunt totuși prea multe. Edge este vârful de gamă al constructorului american pentru piața europeană. Când îl aduci cu interior de S-Max unii clienți ar putea spune ”Nu” de la bun început.

Pe mine nu m-a deranjat în principal acest lucru, însă m-au dezamăgit multe dintre materialele plastice folosite, precum și finisările nu tocmai atent lucrate. Există mici lufturi, unele îmbinări nefericit realizate și chiar am descoperit câteva zgomote venite din zona planșei de bord, a plafonului panoramic și a haionului spate. O rigidizare mai eficientă a caroseriei și o atenție mai mare acordată finisărilor ar fi eliminat aceste inconveniente.

În rest, mai nimic de reproșat. Spațiu interior din belșug, cinci pasageri chiar nu au cum să se plângă la drumuri lungi. Lățimea mașinii asigură loc suficient la umeri pe bancheta din spate pentru 3 persoane, iar șoferul și pasagerul față sunt parcă despărțiți unul de celălalt de o cotieră imensă. Atât ca lățime, cât și ca spațiu de depozitare, cotiera este foarte mare. Ca idee, o sticlă de apă de 2 litri intră lejer în spațiul de sub cotieră.

Ford Edge Interior (9)

Portbagajul depășește cu doar câțiva litri valoarea psihologică de 600 litri. Din punctul meu de vedere, peste acest volum ai practic spațiu inutil. Asta când vorbim de automobile pentru cinci pasageri. Haionul ce-ți dă acces către portbagaj se deschide automat, din telecomandă sau când ai cheia în apropiere și treci ușor cu piciorul pe sub bara spate. Revine la poziția închis la o atingere de buton, de pe bord, haion sau din telecomandă.

Motor și cutie de viteze

Ford Edge (7)

Trecem la ce se ascunde sub capota față. Aș spune că pentru țara noastră nu avem prea multe opțiuni. Practic un singur motor diesel în două trepte de putere: 180 de CP cu transmisie manuală sau, ca unitatea primită de noi, 210 CP cu transmisie automată Powershift cu 6 trepte. Avem așadar o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj.

Revenim la motor, unul în patru cilindri, alimentat cu motorină, ce nu trece în limita superioară a bazei de impozitate când vorbim de capacitatea cilindrică. Se oprește sub 2 litri, mai exact avem 1997 cmc, din care Ford a reușit să ”stoarcă”, cu ajutorul unui sistem bi-turbo, 210 CP la 3750 rpm și un cuplu extrem de generos de 450 Nm la 2000 rpm.

În practică acest agregat reușește să-i imprime lui Ford Edge o dinamică suficientă, atât timp când nu-ți imaginezi că te afli chiar într-o mașină sport, așa cum sugerează particula de pe haion. Nu, în majoritatea timpului nu simți nevoia de mai mult, poate doar când autoturismul este încărcat la maximum. Atunci, în depășiri sau în rampă îți vei fi dorit poate un șase cilindri de capacitate mai mare, cu cuplu pe măsură.

Ford Edge este un SUV mare (pentru noi, europenii) și ar fi meritat să vină și în alte configurații pentru motor. Nu știu exact câți ar fi ales un agregat de cilindree mare, dar, măcar pentru imagine, ar fi fost bune mai multe propuneri.

Motorul trage bine de la turații joase, chiar de pe la 1500 rpm și își dezvăluie tot potențialul între 2000 și turația de putere maximă. Peste 3700 – 3800 rpm nu are rost să duceți motorul fiindcă de acolo mai sus se plafonează.

Acustic, motorul este rafinat, doar până la 2000 rpm este ceva cam rugos, doar că nu-l prea auzi în habitaclu sub această turație. Peste 2500 rpm prinde chiar un sunet plăcut, aș spune neobișnuit pentru un diesel în patru cilindri.

Să vorbim aici și despre insonorizare. Numai de bine la acest capitol. Zgomotele de la vânt și pneuri, precum și cele venite de la motor sunt foarte bine filtrate și poți rula liniștit, într-o ambianță silențioasă, chiar și la o viteză peste cea legală impusă pe autostradă. La asta contribuie și un sistem de atenuare activă a zgomotelor de fond, ce folosește microfoane, identifică sunetele nedorite și emite unde sonore în contrapartidă cu acestea prin difuzoarele mașinii. Nu numai asta, dar mai ales multe materiale fonoabsorbante și geamuri speciale, laminate, fac din Ford Edge un automobil foarte silențios.

Ford Edge Interior (8)

Cutia de viteze automată, cu dublu ambreiaj, denumită Powershift la Ford, este chiar bună. Plecări line de pe loc, schimbări de treaptă de cele mai multe ori insesizabile și foarte puține momente în care este prinsă pe picior greșit. Reacționează aproape instant la kick-down (la o apăsare fermă a accelerației schimbă imediat una sau mai multe trepte în jos) și își face foarte bine treaba în modul D.

Pe S (Sport) este chiar mai bine, schimbă în treptele superioare nu mai jos de 2500 rpm și reacționează și mai bine. Aici mai apar ușoare bruscări, dar este oarecum normal, doar suntem în modul Sport.

Avem și padele pe volan, mai exact ar fi să spun în spatele volanului. În partea dreaptă este levierul ”+”, iar în stânga retrogradăm prin clapeta ”-”. Putem folosi padelele atât în modul D, cât și în S. Răspunsul la acționare este rapid.

Ținută de drum, performanțe și consum

Ford Edge (1)

Ajung iarăși la un capitol la care niciun Ford propus special pentru piața europeană nu m-a dezamăgit. Ținuta de drum este și în cazul lui Edge una reușită. Vă aduc aminte că am avut la dispoziție versiunea Sport a marelui SUV, iar aceasta aduce o suspensie mai rigidă față de celelalte variante.

Asta înseamnă că pe viraje vei avea parte de o dinamică superioară, la care contribuie și jantele pe 20 inch cu anvelope 255/45, deci talon îngust. Aici trebuie să faceți un mic compromis: pentru un aspect exterior și mai incitant și o ținută de drum sportivă va trebui să renunțați puțin la confort. Nu este deloc ceva grav, doar denivelările scurte pun ceva probleme. Atunci apar și cele mai multe zgomote în habitaclu, de exemplu la trecerea rapidă peste linii de tramvai, dintre cele deloc la nivel cu asfaltul.

În rest, mai nimic de reproșat. Rămâi uimit câtă încredere îți transmite pe virajele rapide un SUV de 2 tone. Ruliul apare și nu poate trece neobservat la un autovehicul înalt, dar direcția te ține mereu pe trasa ideală. Vorbim de direcție activă în cazul Ford Edge Sport, una ce schimbă raportul de demultiplicare în funcție de viteză. Așadar, la viteză mică vor fi necesare mai puține rotații ale volanului de la maxim stânga la maxim dreapta, în timp ce pe autostradă și la viteze mari va trebui să rotești mai multe grade volanul decât o faci la o mașină cu direcție convențională.

Avem Intelligent AWD, adică un sistem ce se folosește de nenumărați senzori spre a stabili modul optim de repartiție a cuplului motor între cele două punți. Poate fi transmisă până la 100% din putere către puntea față sau cea spate, în funcție de condițiile de rulare. Nu avem mod de blocare a diferențialului central, deci aptitudinile în off-road sunt dictate de modul de funcționare al sistemului Intelligent AWD. Nu știu câți dintre posesorii de Edge îl vor folosi în regim de off-road greu, mai degrabă câteva drumuri de țară sau maxim câțiva km de drumuri forestiere ușoare.

Performanțele nu sunt poate cele mai ridicate, dar eu zic că-s suficiente. Asta dacă îți aduci aminte că nu ai comandat decât un diesel de 2 litri, în patru cilindri. Cu mai puțin de 10 secunde până la 100 km/h cu start de pe loc și o viteză maximă de 211 km/h, Ford Edge cu 210 CP nu-i tocmai leneș. Doar că statutul de SUV mare poate ar fi meritat mai mult.

Pe Ford Edge îl simți puternic, dar pe măsură ce viteza de deplasare crește trebuie să-i acorzi din ce în ce mai mult timp pentru reprize. O depășire de pe la 60 – 70 km/h în sus nu-i nimic deosebit de dificil, însă de la 100 km/m mai departe demarajul este mai lent.

Consumul de carburant se anunță prin fișa tehnică, aproape ca de fiecare dată, mult mai optimist decât în traficul de zi cu zi. Cei 5.9 l/100 km în regim combinat sunt doar vis frumos, cel mai bine am reușit un 6.8 – 7.0 l/100 km. Asta în condițiile în care am mizat pe un stil de condus economic. Dacă ai talpa ceva mai grea vei ajunge destul de ușor la un 9 – 10 l/100 km în regim mixt. În oraș este și mai greu să scazi consumul sub 11 l/100 km, dar nu-i nimic grav. Vorbim despre un SUV mare, de aproape 2 tone, ce folosește un sistem de tracțiune integrală permanentă și cutie automată.

Tehnologie și siguranță

Ford Edge Interior (14)

Ajungem acolo unde vârful de gamă pentru Europa al celor de la Ford trebuie să impresioneze. Și o face prin multiplele tehnologii de entertainment, asistență și siguranță.

Voi începe prin a spune câteva cuvinte despre SYNC 2, sistemul de infotainment deja celebru, pe care l-am prezentat și în cazul lui Mondeo sau Mustang. El vine cu un ecran tactil pe diagonală de 8 inch, aduce suficiente metode de redare conținut și conectivitate (Bluetooth, USB, Aux-in, card SD, DAB, Radio AM și FM, CD), avem și Wi-Fi, navigație și multe altele. Există chiar și control vocal pentru comenzile audio, ale navigației și climatizării.

Nu este deloc un sistem rău, dar, așa cum am relatat de fiecare dată, interfața este una ce pare îmbătrânită. Nu avem tranziții spectaculoase între ecrane, nu putem controla sistemul decât prin ecranul tactil, fără un joystick gen iDrive de la BMW și ai mereu senzația că nu este cel mai performant sau bine pus la punct dintre sistemele de infotainment disponibile. În schimb, totul este ușor de accesat, nu ai șanse prea mari să te pierzi prin meniuri, iar răspunsul este aproape instant, fără lag. Așteptăm însă cu interes să vedem SYNC din generația a treia, cel mai probabil va veni pe Edge odată cu facelift-ul.

Galerie de poze cu interfața sistemului de infotainment SYNC 2 de pe Ford Edge Sport:

Printre alte tehnologii prezente la bordul lui Ford Edge Sport și care merită detaliate:

  • Direcția activă, controlul activ al zgomotului și Intelligent AWD despre care am vorbit ceva mai pe larg câteva rânduri mai sus;
  • Asistență pre-coliziune – o cameră frontală și un sistem radar monitorizează traficul din față și avertizează asupra pericolelor iminente. În cazul în care șoferul nu reacționează prin frânare sau acționarea direcției, inițial se aprind 4 leduri roșii (undeva la baza parbrizului), apoi se aprind toate cele 12 leduri roșii și în același timp sunt emise semnale sonore de avertizare, iar în ultimă instanță este acționată frâna pentru a reduce din gravitatea unui posibil accident. Am dus sistemul în teste doar până la emiterea semnalelor sonore;
  • Sistem de asistență activă la parcarea perpendiculară sau paralelă. Sistemul de senzori caută un loc suficient de parcare (perpendiculară sau paralelă, în funcție de ce a selectat șoferul), iar apoi acționează asupra direcției, șoferul nu rămâne să folosească decât accelerația și frâna. Funcționează, ca și în cazul lui Mondeo, extrem de precis și sigur;
  • Pilot automat autoadaptiv – setezi o viteză de croazieră, iar mașina păstrează o distanță minimă față de vehiculul din față, fără a depăși viteza setată și frânează automat pentru a menține acea distanță. Odată ce vehiculul din față accelerează sau șoferul schimbă banda de mers, sistemul accelerează automat până la viteza de croazieră impusă;
  • Faruri autoadaptive și fază lungă automată – aici mărturisesc că nu am testat. Zilele lungi de vară m-au făcut să-l conduc pe Ford Edge doar pe timp de lumină, noaptea nu m-a prins în cele 3 – 4 zile de test. Bănuiesc că sistemele sunt similare cu cele de pe Mondeo, iar acolo au funcționat impecabil.

Ford Edge (12)

Dintre alte dotări de serie sau opționale disponibile pe Ford Edge Sport mai menționez: scaune față încălzite și cu răcire în trei trepte, cel al șoferului reglabil electric pe 10 direcții cu funcție de memorare a trei poziții, scaune spate încălzite, sistem keyless de acces și pornire motor, senzori de parcare față și spate, plafon panoramic, tapițerie din piele, climatizare automată pe 2 zone, parbriz, volan și oglinzi încălzite, haion acționat electric hand free, lumini ambientale cu iluminare podea ș.a.

Pachetul de siguranță activă și pasivă aș spune că este unul complet și include: ABS + RSC (Roll Stability Control), EBD + ESC, EBA, ESP, EPAS cu direcție asistată activ, sistem de protecție la răsturnare, HSA (sistem de asistență la urcarea în rampă), TVC (Torque Vectoring Control), sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, airbaguri frontale și laterale șofer și pasager, airbaguri tip cortină față și spate, airbag genunchi șofer ș.a.

Galerie de poze cu tabloul de bord de pe Ford Edge Sport:

Preț

Ford Edge Sport 2.0 TDCi 210 CP Powershiftîncepând de la 48.350 euro cu TVA. Modelul de test a venit echipat opțional cu aproape toate sistemele disponibile așa că prețul a urcat până la aproximativ 55.000 euro. Varianta de bază, Edge Trend, cu motor diesel de 180 CP, cutie manuală și tracțiune integrală, începe de la 41.600 euro cu TVA.

Concluzii

Ford Edge (22)

Dacă ați avut răbdarea necesară și ați parcurs întreg materialul, ați observat probabil că am avut destul de multe motive de laudă la adresa lui Ford Edge. Doar că înainte de a trage concluziile am văzut și prețul. Ei bine, acum putem să tragem linie și să vedem dacă această mașină merită cumpărată.

Ford Edge este cu siguranță un SUV ce va atrage atenția, cel puțin acum, la început, când nu sunt prea multe prin trafic. Beneficiază de un design plăcut, stă bine pe șosea, are suficientă tehnologie la bord, este foarte spațios și silențios, iar per total alcătuiește un ansamblu reușit.

Doar că toate astea vin cu un preț pe măsură, unul ce se apropie destul de tare de concurența din clasa premium, ca BMW X5. Desigur comparăm prețul unui Ford Edge complet echipat cu unul al unui X5 de bază. Totuși, câți dintre voi veți rămâne la Ford în defavoarea unui BMW și a statutului pe care un astfel de automobil îl aduce involuntar?

Mă gândesc că Ford Edge mai trebuie rafinat în special la unele materiale și finisări interioare, la acea senzație pe care trebuie să o creeze un automobil de circa 50.000 de euro. Într-adevăr, Edge are un preț de plecare de 41.600 euro, însă eu aș alege atunci o Kuga complet echipată. Când alegi un SUV mare vrei să beneficiezi de tot ce-ți poate oferi el, nu?

Așadar, ce facem, cumpărăm sau nu un Ford Edge? Majoritatea veți spune că nu, dar asta în primul rând fiindcă, la fel ca mine, nu dispuneți de astfel de sume de bani. Dar, ca idee, l-am lua? Eu aș zice că nu încă. Aș aștepta facelift-ul, când sunt sigur că Ford va opera toate acele mici ajustări care îl vor ajuta pe Edge să merite cu vârf și îndesat suma investită.

Principalele puncte pro și contra pentru Ford Edge Sport 2.0 TDCi 210 CP Powershift:

PRO

  • design reușit, impozant, însă deloc vulgar;
  • spațiu interior și portbagaj mai mult decât suficiente;
  • bună antifonare a habitaclului, mașina rulează foarte silențios în majoritatea timpului;
  • ținută de drum sigură, axată pe dinamică și care nu pune în plan secund confortul;
  • suficient de multă tehnologie la bord, cu multiple sisteme de asistență și siguranță.

CONTRA

  • unele materiale și finisări din interior meritau ceva mai multă atenție;
  • zgomote deranjante ce au apărut în perioada testului din dreptul bordului, al plafonului panoramic și al haionului;
  • chiar dacă nu este deloc o mașină rea per ansamblu, prețul mi s-a părut ușor cam ridicat.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.