Sfârșitul de an 2015 marchează o premieră pentru Gadget.ro. Avem pentru voi primul review pentru un automobil și sperăm ca în 2016 aceste materiale să fie din ce în ce mai numeroase.

Categoria gAuto a fost introdusă pe site cu doar câteva luni în urmă, dar cei de la Ford România au considerat că suntem în măsură să testăm una dintre cele mai interesante mașini de clasă medie disponibile în țara noastră.

Istoria Ford Mondeo începe în 1993 când a fost lansată prima versiune a unui automobil ce actualmente, după 21 de ani, a ajuns la generația a cincea. Chiar dacă nu mai reprezintă o noutate, fiind prezentat încă din 2014, versiunea testată de noi aduce în prim-plan tracțiunea integrală.

Așadar, pe parcursul următoarelor paragrafe, vom încerca să prezentăm în stilul Gadget.ro modelul Ford Mondeo 2.0 TDCi 150 CP M6 AWD.

Specificații pentru Ford Mondeo 2.0 TDCi 150 CP M6 AWD

Specificatii Ford Mondeo AWD

Design exterior și interior
Ford Mondeo AWD (8)

După cum spuneam, Ford Mondeo a ajuns la a cincea generație și până acum nu pot afirma că designul era cel care te putea face să-ți dorești un Mondeo. Am spus bine ”până acum”, întrucât versiunea 2014 nu prea mai poate trece neobservată.

Cu siguranță nuanța mașinii primite de noi la test a avut o contribuție semnificativă, dar nu doar aceasta poate fi pusă la socoteală când atrăgea privirile unora dintre șoferi sau pietoni. Ford Mondeo 2014 nu a ajuns încă să fie popular pe drumurile din România, deci noutatea poate fi și ea adăugată în registru atunci când vezi că lumea admiră acest model.

Cert este că Ford a reușit să deseneze un automobil dinamic, sportiv, dar elegant în același timp, cu câteva elemente cromate așezate pe caroserie. Sigur că mulți dintre voi veți vorbi despre partea din față, mai exact despre grila hexagonală ce pare o copie fidelă a uneia de la Aston Martin. Ei și ce dacă Ford a împrumutat ceva de la exclusivistul producător britanic?! Nu încape nicio îndoială că Mondeo 2014 integrează cel mai natural noua grilă și, de fapt, noua identitate vizuală de marcă.

Ford Mondeo AWD (36)

Din aproape orice unghi ai privi noul Ford Mondeo senzația de dinamism este transmisă prin fiecare por. Muchiile de pe capota motorului și liniile laterale fluide, dar și spatele plonjat, toate te duc cu gândul la o mașină sport.

În interior, lucrurile se mai liniștesc puțin și simți cu adevărat că ai intrat într-o mașină de clasă medie. Odată ce te așezi în scaunul șoferului îți este transmisă din nou ideea de sportivitate, suportul lateral reușind să te țină pe loc și în virajele atacate în viteză. Totuși, mi-ar fi plăcut ca poziția de condus să poată fi ajustată mai jos, mai ales în cazul meu, în condițiile în care măsor circa 195 de cm înălțime. Chiar dacă mai aveam vreo 4-5 cm până la plafon, aș fi preferat o poziție mai joasă de condus.

În rest, scaunele sunt destul de confortabile, având în vedere că mașina de test era configurată cu unele sport. Atât cel al șoferului, cât și cel al pasagerului pot fi reglate complet electric în echiparea Titanium, cu mențiunea că pe partea stângă exista și posibilitatea memorării a până la 3 poziții prestabilite.

Generația trecută a lui Ford Mondeo a fost criticată destul de aspru pentru materialele și finisările ce se pare că nu erau tocmai demne de clasa medie și de pretențiile clienților. Situația s-a schimbat radical, iar acum Mondeo oferă materiale bune, plăcute la atingere, precum și finisări atent lucrate. Mai există unele mici probleme, dar asta doar dacă stai să le cauți în mod special. Senzația este una de calitate, rămânând ca trecerea timpului să aibă ultimul cuvânt.

Spațiul interior este suficient pentru cinci persoane adulte, bancheta din spate fiind confortabilă și pe distanțe mai lungi. Poate doar forma plonjată a haionului va pune unlele probleme la spațiul pentru cap persoanelor mai înalte de 1.85 m. Luneta aproape orizontală face și ca vizibilitatea către spate să fie afectată puternic.

Portbagajul mașinii de test măsura 500 de litri. Asta pentru că aveam roată de rezervă de dimensiuni reduse. Dacă optezi pentru kit de pană, volumul total crește cu încă 25 de litri, dar o roată de rezervă de dimensiuni normale va face ca portbagajul să rămână de numai 458 de litri. Oricum ar fi, capacitatea portbagajului este suficientă, iar deschiderea largă a versiunii cu 5 uși face ca obiectele voluminoase să poată fi încărcate mult mai ușor.

Motor și cutie de viteze

Ford MOndeo AWD Engine Start Stop

Probabil una dintre motorizările ce va face grosul vânzărilor în țara noastră va fi tocmai cea testată de noi, varianta 2.0 TDCi cu 150 de cai putere. Nu știu însă câți vor opta și pentru tracțiunea integrală, dar este bine că există și o astfel de opțiune.

Motorul îi oferă șoferului un cuplu maxim de 350 Nm, disponibil de la numai 1500 rpm. Cuplul este suficient în majoritatea timpului, chiar și atunci când mașina este încărcată către capacitatea maximă. Nu se simte aproape niciodată sub motorizată, depășirile la viteze de peste 80 – 100 de km/h fiind o joacă de copil, asta numai dacă ești în treapta de viteză corespunzătoare. Din păcate, după 3500 rpm motorul pare că rămâne fără suflu, deși zona roșie a turometrului apare după 4500 rpm.

Din punct de vedere acustic, motorul se face auzit în habitaclu destul de pronuțat după 2200 – 2500 de rotații pe minut. De fapt, izolarea fonică a lui Mondeo este bună, doar în cazul zgomotului de la motor simțindu-se sunetele specifice dieselului.

Ford Mondeo AWD (31)

Schimbătorul de viteze are o cursă cam lungă, dar selectarea treptelor se face exact și fără efort. Etajarea cutiei putea fi mai bine gândită, deoarece primele două trepte sunt cam scurte, iar a cincea și a șasea ceva cam lungi. Ca să vă faceți o idee, o depășire de la 80 km/h în sus trebuie realizată cel mai bine în treapta a patra, în următoarul raport această manevră ajungând să dureze prea mult. La 130 de km/h, în treapta a șasea, acul turometrului indică undeva pe la 2100 rpm. Bine pentru consum, nu tocmai bine pentru dinamică.

Ținută de drum, performanțe și consum

Ford Mondeo AWD (2)

Divizia europeană a companiei Ford este recunoscută pentru modul în care reușește aproape de fiecare dată să regleze trenul de rulare al automobilelor sale.

Și în cazul noului Ford Mondeo dinamica este pusă pe primul loc, dar nici confortul nu are prea mult de suferit. Denivelările sunt ușor resimțite de către pasageri, fără însă a deveni deranjante. Mașina se simte bine închegată, rigidă, iar abordarea virajelor în forță îți transmite o senzație de siguranță. Legile fizicii nu pot fi însă încălcate, iar masa mare a mașinii de test se face simțită și limitele sunt atinse mai rapid decât la o variantă mai ușoară cu câteva zeci de kg.

Pe de altă parte, tracțiunea integrală este în permanență alături de tine și lucrează inteligent. Adică, în majoritatea timpului, doar roțile din față primesc putere, asta pentru a reduce consumul de combustibil. Însă la orice depistare a ruperii aderenței puntea spate primește până la 50% din cuplul motor. Totodată, în treptele inferioare de viteză, la accelerările în forță sau în virajele atacate cu viteza peste medie, puntea spate este imediat cuplată la motor.

Un singur lucru i l-aș putea reproșa lui Ford Mondeo AWD când vine vorba de senzațiile transmise – direcția. Chiar dacă opune suficientă rezistență, devenind mai ”grea” odată cu creșterea vitezei, volanul pare desprins de sistemul de direcție. Șoferul nu primește suficient de multe informații despre ceea ce fac roțile din față, iar asta înseamnă că în virajele rapide este nevoie de ajustări discrete ale volanului.

Cu 150 CP și 350 Nm, Ford Mondeo AWD reușește să atingă o viteză maximă de 215 km/h. Nu am testat această valoare, dar așa apare din datele furnizate de producător. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 10.3 secunde, suficient de puțin pentru majoritatea șoferilor.

Dacă vrei să pui la grea încercare șasiul noului Ford Mondeo poți opta pentru variantele de 2 litri Ecoboost cu 240 CP sau TDCi cu 210 CP. În ambele cazuri accelerația 0 – 100 km/h durează circa 8 secunde.

Consumul mediu anunțat de Ford pentru Mondeo AWD TDCi de 150 CP este de 4.8 l la 100 km în regim mixt. Destul de departe de viața reală, unde eu am reușit pe un traseu atât urban, cât și extraurban o valoare de 6.1 l/100 km. Nu este tocmai rău având în vedere tracțiunea integrală, dimensiunile și masa mașinii. În oraș, consumul ajunge să depășească 8 – 9 l/100 km, dar în afara lui putem merge și cu numai 5 l/100 km. Abordând un stil de conducere sportiv, pe un drum cu multe viraje, eu am obținut 7.1 l/100 km.

Tehnologie și siguranță

 Ceasuri bord Ford Mondeo 2014

Încă un capitol la care Ford Mondeo 2014 excelează este cel al tehnologiei înglobate. Cu o sumedenie de sisteme de asistență, entertainment și siguranță, noul Mondeo poate fi asemuit cu ceea ce primeam cu doar câțiva ani în urmă de la mașinile premium din clasele mai mari.

Chiar dacă exemplarul sosit la test nu a fost echipat cu tot ceea ce poate fi pus pe un Mondeo, o să trec în revistă cele mai importante tehnologii de la bord regăsite în echiparea Titanium + unele dotări opționale:

  • ceasuri de bord cu display color de 9 inci. O combinație foarte interesantă de analog și digital pentru ceasurile de bord;
  • semnalizatoare dinamice, ceva în genul celor regăsite pe unele modele Audi;
  • sistem de avertizare la depășirea benzii de rulare. Poate fi dezactivat sau activat în trei moduri: doar te atenționează printr-o vibrare ușoară în volan dacă ai depășit banda fără să semnalizezi intenția, intervine asupra direcției încercând să păstreze mașina între marcajele de pe șosea sau ambele variante simultan;
  • sistem de recunoaștere a semnelor de circulație. Funcționează în special cu semnele de limitare a vitezei;
  • sistem de monitorizare a unghiului mort;
  • sistem de infotainment SYNC Gen II cu  display de 8 inci color cu touch screen, sunet Sony cu 9 difuzoare, comenzi audio pe volan, navigație, conectivitate și streaming prin bluetooth, conexiune USB. Grafica sistemului SYNC II pare ușor depășită de vremuri, deși funcțiile sunt în trend;

Ford Mondeo AWD (29)

  • Voice Control – sistemul preia comenzi vocale (numai în engleză). Funcționează pentru aproape toate funcțiile mașinii: poți apela persoane din agenda smartphone-ului conectat prin bluetooth, poți solicita diferite îndrumări pentru sistemul de navigație, poți solicita schimbarea temperaturii din interior, a melodiei sau a postului de radio ș.a.;
  • faruri autoadaptive cu LED și asistent la schimbarea fazei lungi. Luminează drumul în funcție de unghiul la care este rotit volanul și de viteza mașinii și activează faza de drum în funcție de trafic. Uneori, rar ce-i drept, întârzie câteva secunde activarea fazei lungi;

Ford Mondeo AWD (10)

  • sistem de parcare automată. Chiar dacă accelerația și frâna trebuie manevrate de șofer, Ford Mondeo acționează automat asupra direcției și reușește să execute parcarea laterală sau perpendiculară cu spatele mai bine decât am văzut în cazul multor șoferi.

În plus față de cele de mai sus, există și keyless start & entry, senzori de ploaie și de lumină, scaune, volan, oglinzi și parbriz încălzite, sistem start & stop pentru motor, cruise control, aer condiționat cu reglare automată stânga/dreapta, haion acționat electric și multe altele. Sincer, dacă vă interesează cu adevărat noul Ford Mondeo trebuie să aveți răbdare în a parcurge toată lista cu echipamente de serie sau opționale.

Din punct de vedere al siguranței oferite Mondeo stă bine. Atât ca sisteme de siguranță active, cât și pasive, există aproape tot ce-ți trebuie. Avem ABS, ESP, controlul tracțiunii și sistem de frânare de urgență (EBA), asistență la pornirea în pantă, monitorizarea presiunii în pneuri pe partea activă și airbaguri frontale și laterale șofer și pasager, airbaguri cortină față și spate, airbag genunchi șofer pe siguranța pasivă.

Una dintre noutăți este reprezentată de centurile de siguranță cu airbag încorporat. În fapt, în cazul unui impact, centura de siguranță activează un airbag din interiorul ei ce face ca șocul resimțit la blocarea centurii să fie mult diminuat.

Ford Mondeo AWD Inflatable Belt

Preț

Ford Mondeo 2.0 TDCi 150 CP M6 AWD Titanium 30.050 Euro cu TVA

Concluzii
Ford Mondeo AWD (5)

Nu o să lungesc și mai mult acest material. Ford Mondeo din generația a cincea este un automobil de luat în seamă dacă sunteți în căutarea unei mașini noi de clasă medie. Eu vă recomand clar să nu-l treceți cu vederea și să mergeți la un dealer Ford spre a-l testa.

Cu foarte puține minusuri evidente, cu multă tehnologie, un șasiu sport ce își implică șoferul și destule opțiuni pentru motor, cutie de viteze, dotări și, mai nou, cu tracțiune integrală, Ford Mondeo a ajuns la maturitate.

Principalele puncte pro și contra pentru Ford Mondeo 2.0 TDCi 150 CP M6 AWD:

PRO

  • design ce atrage atenția, cu accente sport;
  • multă tehnologie la bord, cu multe sisteme de asistență și siguranță;
  • tren de rulare axat pe dinamică, ce invită șoferul la conducere sportivă;
  • tracțiune integrală eficientă;
  • centrala de infotainment SYNC II;
  • farurile autoadaptive LED cu asistent la schimbarea fazei de drum.

CONTRA

  • vizibilitate redusă către spate din cauza lunetei puternic înclinate;
  • grafică ușor învechită pentru sistemul multimedia și rezoluție slabă pentru camera video de marșarier;
  • motor cam zgomotos, mai ales peste 2500 rpm.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.