Telefoane Mobile

Google Pixel 3 XL este așteptat a debuta în octombrie (așa cum compania americană ne-a obișnuit în ce privește smartphone-urile din portofoliu). 

Au apărut două noi imagini de tip hands-on, reale și nu randări de presă.

Google Pixel 3 XL adoptă decupajul în partea superioară a ecranului. În spațiul respectiv se află camera frontală, unul dintre difuzoarele frontale și un alt senzor ce ar putea fi IR pentru deblocare facială sau avem de-a face cu o cameră frontală de tip dual.

Pixel 3 XL ar miza pe un OLED de diagonală mare – 6.7 inch. Pe partea hardware s-a optat pentru Qualcomm Snapdragon 845 cu 4 GB de memorie RAM, baterie de 3430 mAh. Camera principală nu adoptă trendul cu doi senzori, Google aș spune că este cumva clasic din acest punct de vedere. Senzorul de pe Pixel 3 XL ar fi de 12 Megapixeli, iar camera frontală de tip dual ar dispune de 8 Megapixeli.

Debutul așteptat pentru noua serie Pixel – 4 octombrie, iar lansare comercială peste 1 lună de la anunț. Nu sunt așa entuziast și asta pentru că nu vor veni pe canal oficial în țara noastră, nu s-a întâmplat cu Pixel din prima și a doua generație, iar Google cred că ne consideră o piață potențială prea mică.

Sursa: Gizmochina.com
Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Honor View20, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.