Software

Se pare că Google este aproape de a anunţa un nou serviciu: Google Play Pass. Practic acesta ar urma să fie un abonament cu plată lunară ce ar putea oferi acces la o gamă variată de aplicaţii din Google Play care la momentul actual pot fi utilizate doar contracost.

Evident că nu toate aplicaţiile ce costă vor fi incluse în abonament, însă vor fi selectate acele aplicaţii utile şi foarte utile, cât şi cele cu potenţial. Preţul abonamentului ar urma să fie unul accesibil pentru a atrage cât mai mulţi utilizatori.

Google Play Pass va fi un serviciu de tip win-win-win:

  • dezvoltatorii de aplicaţii vor avea nişte venituri constante + reclamă gratuită;
  • Google îşi va lua partea sa din veniturile dezvoltatorilor prinşi în program;
  • utilizatorii vor avea acces la numeroase aplicaţii care luate invidual pot scoate bani grei din buzunar.

Personal îmi place cum sună această propunere a celor de la Google, cu menţiunea că este foarte important de văzut ce aplicaţii vor fi incluse în abonament. Şi mai interesant ar fi dacă fiecare utilizator şi-ar putea personaliza acest abonament (ex: să poţi alege dintr-o listă de mii de aplicaţii contracost un număr de maxim 50 de aplicaţii pe care să le prinzi în abonament, să le poţi modifica când vrei şi la care să ai acces oricând).

Sursa: xda-developers.com
Categorii: googlesoftware

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.