Software

De obicei prin această perioadă apăreau deja primele zvonuri legate de numele viitoarei versiuni Android. Propunerile erau de fiecare dată deserturi care mai de care mai ingenioase, însă din 2019 acest lucru nu se va mai întâmpla. Printr-o mişcare surprinzătoare, Google a anunţat în urmă cu doar câteva ore un rebranding pentru tot ce înseamnă Android.

Următoarea versiune a sistemului de operare se va numi simplu Android 10, urmând ca fiecare nouă versiune de acum înainte să schimbe doar cifra din denumire. Nu vor mai exista nici litere, nici faimoasele nume de deserturi.

Logo-ul a suferit câteva modificări la nivelul textului (acesta este puţin mai circular), iar pentru prima dată în interiorul acestuia apare şi roboţelul Android (bine, doar capul acestuia). În fapt Google a renunţat de tot la corpul roboţelului, toate materialele publicitare şi nu numai urmând a fi realizate doar cu capul acestuia (la randul său şi el a fost cizelat puţin, antenele şi ochii având altă poziţionare, una care să sugereze mai multă apropiere de utilizatori).

O altă noutate este dată de combinaţia de culori a roboţelului Android. Acesta este acum verde cu foarte uşoare influenţe de albastru.

Aceste modificări vor fi implementate pe parcurs în aplicaţii, în noul Material Design, însă impactul vizual cel mai puternic va apărea odată cu lansarea oficială a versiunii Android 10.

Sursa: blog.google

Categorii: android

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.