Tablete

Personal urăsc dungile negre din jurul ecranelor sau margini foarte groase ce strică estetica multor terminale din ziua de astăzi. Ca un nou standard, producătorii încearcă să lanseze tablete sau smartphone-uri cu un raport display / corp cât mai mare. Acest lucru se traduce prin fineţe, utilitate şi design deosebit.

HiSense Magic Mirror

Cele mai multe reuşite există la nivelul telefoanelor inteligente unde flaghship-urile depăşesc deja borna de 70% (Meizu MX4 – 75.5%, Huawei P8 – 71,4% sau Samsung Galaxy S6 – 70.7%). Tabletele nu sunt atât de norocoase, în special datorită dimensiunilor destul de generoase. Cu toate acestea, compania chineză HiSense a lansat săptămâna trecută în cadrul IFA Berlin 2015 tableta HiSense Magic Mirror care se laudă cu un raport display / corp de 90%. Acest raport este unul şi mai impresionant dacă ţinem cont că ecranul este unul de 8.4 inci cu rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli (densitate a pixelilor de 360 ppi).

Ca şi alte dotări hardware regăsim procesorul quad-core Rockchip RK3288, 2 GB RAM, 16 / 32 GB memorie internă, baterie de 4580 mAh şi sistemul de operare Android 5.0.2 Lollipop. HiSense Magic Mirror este disponibilă la comandă în China la un preţ de 283 dolari (versiunea cu 16 GB memorie internă).

HiSense Magic Mirror 8

 

Sursa: androidheadlines.com