Smartphone

Honor V30 și V30 Pro ar trebui să fie lansate în viitorul apropiat, iar prima rundă de specificații a ajuns online.

Honor V30 ar dispune de un ecran IPS cu decupaj în colțul din stânga pentru camera frontală, baterie de 4000 mAh cu încărcare la 22.5W de tip SuperCharge și senzor de 60 Megapixeli pentru camera principală (ceilalți doi senzori nu se știe de ce tip vor fi, probabil unul de tip tele și altul ultrawide sau cine știe ce găselniță mai găsește divizia Huawei).

Honor V30 – un Honor View20 reeditat;

Procesorul ales pentru Honor V30 – Kirin 990-ul ce abia a debutat de câteva săptămâni pe Huawei Mate 30 și Mate 30 PRO.

Honor V30 Pro mizează pe un display OLED cu decupaj în ecran pentru sistemul de cameră selfie duală. Primește și o versiune cu conectivitate 5G. Camera principală are la rândul său un senzor de 60 Megapixeli în setup, baterie de 4200 mAh cu încărcare la 40W. Nu are suport pentru încărcare wireless la 27W, maximul atins este de 15W.

Ambele telefoane mobile nu vor dispune de serviciile Google și de aici și lansarea puțin probabilă în afara Chinei.

Huawei avea planuri mari pentru Honor în Europa și inclusiv în România. Disputa începută în 2019 aș spune că i-a prins ușor nepregătiți. O să descoperim împreună ce se va întâmpla cu Huawei și bineînțeles cu Honor pe meleagurile autohtone.

De obicei, seria Honor iese în față printr-un raport preț / specificații bun spre foarte bun. Nu știu la cât le vor poziționa pe Honor V30 și Honor V30 Pro, viitoarele lor vârfuri de gamă. Asta în contextul în care prețurile din China pentru seria Mate 30 au fost de-a dreptul excelente.

Sursa: Gizmochina.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.