Smartphone

HP Elite X3 ajunge și în țara noastră. Știam că se depun eforturi în acest sens, dar acum avem și o confirmare oficială din partea companiei americane. 

Cât urmează a costa HP Elite X3 în Europa?

HP Elite X3 cu 64 GB spațiu de stocare – 699 euro / aprox. 3127 lei.

Momentul în care debutează oficial în stocurile magazinelor?

Nu se știe exact când va sosi în România, în SUA sosește în rafturile magazinelor din iulie. În unele state din vestul Europei a fost confirmat pentru august. Aș avea curajul să fac un pronostic și să spun că în țara noastră îl vom vedea în toamna lui 2016.

Windows 10 Mobile a rămas apanajul entuziaștilor, iar HP Elite X3 li se adresează. S-ar putea să fie primit bine în mediul business, cel puțin asta își dorește HP & Microsoft.

Ce specificații îl animă pe HP Elite X3?

HP-Elite-X3-1

  • display de 5.96 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, 493 ppi, raport display / corp de 72.5%, certificare IP67 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful, dar și MIL-STD 810G – standard american cu referire la rezistența smartphone-ului la umiditate, șocuri legate de transport, dar și terice;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 cu dual-core la 2.15 GHz + dual-core la 1.6 GHz, Adreno 530 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Windows 10 Mobile;
  • single sim și dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS;
  • 16 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 4150 mAh, 195 gr. și 7.9 mm grosime.

Am văzut phabletul în cadrul MWC 2016, iar primele impresii le-am prins într-un clip de tip hands-on:

Sursa: WindowsCentral.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.