Diverse

Hewlett-Packard a anunțat desfacerea corporației, în două companii distincte. Prima dintre ele, HP Inc. se va ocupa de dezvoltarea computerelor și a imprimantelor, în timp ce Hewlett-Packard Enterprise se adresează diviziilor corporate, prin oferirea de hardware și servicii.

Planurile pe termen lung ale celor de la HP, după această reorganizare, nu sunt cunoscute, dar se pare că acestă decizie a fost luată și pentru ca Hewlett-Packard să poată concedia până la 55.000 de angajați. Pe de altă parte, pe acționari, această ruptură nu-i va afecta deloc, deoarece vor deține cote parte din fiecare companie nou creată.

Personal, consider că din cauza veniturilor tot mai scăzute din ultimii ani, HP nu a dorit decât reducerea costurilor prin renunțarea la serviciile atâtor mii de oameni. Puteau foarte bine să ceară investiții serioase din partea acționarilor, care, până nu demult, încasau profituri uriașe. Acești bani trebuiau reinvestiți, pentru că în domeniul în care concurează Hewlett-Packard, inovația este cheia succesului, iar inovația costă.

Sursa : AndroidAuthority.com

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.