Hardware

HP a lansat Z2 Mini, iar în comunicat se specifică – prima mini stație grafică gândită pentru cei ce folosesc CAD, dar și pentru domeniile de activitatea unde se cere multă putere de calcul. 

HP supralicitează și afirmă că Z2 Mini este de 2 ori mai puternic față de orice alt mini PC comercial, iar pe partea de conectivitate merge a livra conținut către până la 6 monitoare.

Alte detalii legate de HP Z2 Mini:

hp-z2-mini-5

  • procesoare Intel Core Intel Xeon de ultimă generație – Intel Xeon E3-1200v5, grafică profesională de la NVIDIA, unități de stocare HP Z Turbo Drive;
  • până la 32 GB memorie RAM, până la 1.5 TB spațiu de stocare;
  • certificare ISV obținută în urma 368.000 de ore de testare a calității;
  • conectivitate asigurată la modelul entry-level de 3 x DisplayPort, 2 x USB 3.0 și RJ-45 pentru conexiunea pe fir la internet, modelul de top adaugă 2 x USB Type-C la elementele menționate anterior;
  • nu are HDMI sau Thunderbolt 3;
  • formă octogonală, ventilatoare speciale, sistem de răcire cu nivel redus de zgomot ( cu 62% mai silențios față de un mini PC din clasa business);
  • 2.4 kg.

HP Z2 Mini ajunge în România de la mijlocul lui ianuarie 2017, iar prețurile pleacă de la 850 euro / aprox. 3850 lei.

hp-z2-mini-2

Declarații oficiale:

“Atunci când creezi forme arhitecturale complexe, nevoia de a folosi tehnologie de ultimă oră este esențială”, a declarat Daniel Libeskind, arhitect de renume mondial și fondatorul Studio Libeskind4. “Viteza de creație și complexitatea proiectelor au crescut permanent, iar sistemele de calcul performante, precum stațiile grafice HP, ajută ca viziunea designerilor să prindă viață rapid”.

HP Z2 Mini, prima stație grafică mini din lume, aduce puterea de calcul și versatilitatea într-un format mai mic cu un design reprezentativ”, a declarat Gwen Coble, Director al diviziei Workstation, Thin Clients, Retail Solutions and Immersive Computing, EMEA, HP Inc.

HP a redefinit în 2009 conceptul de stație grafică, odată cu lansarea seriei HP Z, iar acum o face din nou, reinventând categoria cu mini stațiile de lucru HP Z2 – combinația ideală de dimensiune, eleganță și putere de calcul, special creată pentru clienții și partenerii noștri.”

Galerie de imagini cu HP Z2 Mini;

Categorii: hardwarehp
Tag-uri:

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Honor View20, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.