Telefoane Mobile

Business-ul HTC în segmentul telefoanelor inteligente este la final de carieră şi dacă nu se va întâmpla o minune, nu cred că va prinde sfârşitul anului 2019. După ce a vândut cam tot ce avea, după ce a anunţat că în septembrie va demite peste 1500 de angajaţi din fabrica din Taiwan, veşti din India susţin că HTC îşi va închide operaţiunile din această ţară.

Se pare că angajaţii au fost anunţaţi deja să îşi caute alte locuri de muncă, partenerii de distribuţie au primit înştiinţare de încheiere a contractelor, iar managementul superior ar fi deja în etapa de preaviz.

HTC va continua să vândă smartphone-urile existente în stoc, iar kit-uri de realitate virtuală vor fi comercializate în continuare sub supravegherea sediului central din Taiwan. Există posibilitatea ca vânzările de telefoane inteligente pe canal oficial să continue doar prin achiziţie online, însă compania nu este încă sigură că va fi un efort meritat.

Nu ştim o cifră exactă, însă cota de piaţă HTC în India este în acest moment mult sub 1% (probabil un 0.3 – 0.4%).

Sursa: gsmarena.com
Categorii: htc
Tag-uri:

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.