Telefoane Mobile

Alături de Huawei Honor View 10 compania chineză a mai lansat global şi terminalul mid-range Huawei Honor 7X. Acesta este dedicat atât pieţei europene, cât şi celei indiene şi reprezintă viziunea Huawei într-un segment de preţ foarte aglomerat.

Huawei Honor 7X este un telefon metalic tip unibody cu un design destul de comun ce integrează un display de 5.93 inci cu rezoluţie FHD+, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, o cameră foto duală cu PDAF şi rulează Emotion UI 5.1 bazat pe Android 7.0 Nougat.

Preţul acestui smartphone în Europa va fi de 299 euro, iar alături de telefon utilizatorii vor primi gratis şi brăţara Huawei Honor Band 3. Teoretic ar trebui ca acest model să fie comercializat şi în România, însă vom vedea dacă şi de când.

Specificaţii complete pentru Huawei Honor 7X:

  • display IPS de 5.93 inci cu rezoluţie FullHD+ (2160 x 1080 pixeli), raport 18:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor octa-core Kirin 659 pe 64 biţi, Mali-T830-MP2 GPU, 4 GB memorie RAM şi 64 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB);
  • Emotion UI 5.1 bazat pe Android 7.0 Nougat;
  • 4G VoLTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, jack de 3.5 mm, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor;
  • cameră foto de 16 megapixeli cu deschidere f/2.0, PDAF, flash dual-LED + cameră secundară de 2 megapixeli şi cameră frontală de 8 megapixeli cu diverse funcţii de înfrumuseţare;
  • baterie de 3340 mAh cu încărcare rapidă, 7.6 mm grosime şi 165 g. greutate.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: huawei

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.