Telefoane Mobile

Trei smartphone-uri a lansat Huawei în această săptămână, toate trei parte de seria de produse Nova: Huawei Nova 5, Nova 5 Pro şi Nova 5i.

Primul dintre ele, Huawei Nova 5, pare a fi şi cel mai interesant, mai ales că inaugurează şi procesorul Huawei Kirin 810. Vorbim despre un procesor mid-range realizat pe un proces de fabricaţie de 7 nm ce include 2 nuclee ARM Cortex-A76 tactate la 2.27 GHz + 6 nuclee ARM Cortex-A55 tactate la 1.88 GHz. Huawei Kirin 810 utilizează ARM Mali-G52 MP6 drept GPU şi vine ca rival direct pentru Qualcomm Snapdragon 730.

Huawei Nova 5 vine cu scanner de amprente integrat în ecran, 8 GB RAM, display OLED de 6.39 inci, ansamblu foto format din 4 senzori şi Android 9.0 Pie. Preţul său de achiziţie va fi de 405 dolari.

Specificaţii complete pentru Huawei Nova 5:

  • display OLED HDR de 6.39 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Hisilicon Kirin 810 de tip octa-core cu 2 x ARM Cortex-A76 la 2.27 GHz și 6 x ARM Cortex-A55 la 1.88 GHz, ARM Mali-G52 MP6 GPU, 8 GB RAM și 128 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 9.0 Pie cu EMUI 9.1.1;
  • dual-sim, 4G, VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă în ecran;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8 + 16 Megapixeli Ultra Wide Angle cu f/2.2 + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4, AI, PDAF, CAF și LED flash, 32 Megapixeli pentru camera frontală cu f/2.0 şi AI;
  • baterie de 3500 mAh cu suport pentru încărcarea rapidă la 40W, 171 gr. și dimensiuni de 157.4 x 74.8 x 7.33 mm grosime.

Huawei Nova 5 Pro este versiunea mai puternică a device-ului anterior şi vine în plus cu procesorul octa-core Huawei Kirin 980, versiune cu 256 GB spaţiu de stocare şi conectivitate NFC. Restul specificaţiilor sunt identice. Preţul acestui smartphone va fi de 435 dolari cu 128 GB spaţiu de stocare şi 495 dolari cu 256 GB spaţiu de stocare.

Specificaţii complete pentru Huawei Nova 5 Pro:

  • display OLED HDR de 6.39 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Hisilicon Kirin 980 de tip octa-core cu 2 x ARM Cortex-A76 la 2.6 GHz + 2 x ARM Cortex-A76 la 1.92 GHz + 4 x ARM Cortex-A55 la 1.8 GHz, ARM Mali-G76 MP10 GPU, 8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 9.0 Pie cu EMUI 9.1.1;
  • dual-sim, 4G, VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă în ecran;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8 + 16 Megapixeli Ultra Wide Angle cu f/2.2 + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4, AI, PDAF, CAF și LED flash, 32 Megapixeli pentru camera frontală cu f/2.0 şi AI;
  • baterie de 3500 mAh cu suport pentru încărcarea rapidă la 40W, 171 gr. și dimensiuni de 157.4 x 74.8 x 7.33 mm grosime.

Ultimul, dar nu cel din urmă este Huawei Nova 5i. Este cel mai slab device al acestui trio şi vine la pachet cu procesorul Huawei Kirin 710, scanner de amprente fizic, baterie de 4000 mAh cu încărcare la 18W, display IPS LCD şi ansamblu foto mai modest.

Huawei Nova 5i va fi disponibil pe negru, albastru şi roşu la 290 dolari cu 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare şi 320 dolari cu 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare.

Specificatii complete pentru Huawei Nova 5i:

  • display IPS LCD de 6.4 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Hisilicon Kirin 710 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A73 la 2.2 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.7 GHz, ARM Mali-G51 MP4 GPU, 6 / 8 GB RAM și 128 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 9.0 Pie cu EMUI 9.1;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2 LE, microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă;
  • 24 Megapixeli cu f/1.8 + 8 Megapixeli ultra wide + 2 Megapixeli bokeh + 2 Megapixeli macro, f/1.8, AI, PDAF, CAF și LED flash, 24 Megapixeli pentru camera frontală cu f/2.0 şi AI;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare la 18W, 178 gr. și dimensiuni de 159.1 x 75.9 x 8.3 mm grosime.
Sursa: phonearena.com