Despre Huawei Nova am mai discutat aici și aici – am văzut ce autonomie oferă și ce fotografii reușește mid-range-ul companiei chineze. L-am testat în urmă cu câteva săptămâni, review-ul a rămas în draft, iar acum mi-am făcut timp să-l aduc pe site.

Huawei Nova și Huawei Nova Plus sunt smartphone-urile aduse în preambulul IFA Berlin 2016. Nu știu dacă stiți, dar pe site-urile de specialitate din dot com s-a vehiculat că Nova și Nova Plus ar fi fost telefoanele pe care Huawei le pregătise în reeditarea colaborării sale cu Google ( Nexus 6P în 2015).

Google a avut o cerință mai aparte, logo-ul producătorului hardware, dar și menționarea sa să nu facă parte din cele două terminale: Pixel și Pixel XL sunt fabricate de către HTC, dar asta nu se specifică pe nicăieri. Huawei nu a fost de acord cu asta și a preferat să aducă Nova și Nova Plus cu software-ul Emotion UI. Asta-o o discuție cu totul paralelă, obiectul articolului de față este Huawei Nova.

Care sunt diferențele și asemănările dintre Huawei Nova și Huawei Nova Plus?

Design

În pachet dați de smartphone, agrafa pentru slotul combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD), încărcător, cablu USB type-C – USB, manual cu instrucțiuni de utilizare. Trebuie să specific că era un sample de test, lipseau căștile pe jack de 3.5 mm.

Companiile mici încearcă să te atragă prin tot felul de accesorii în pachet, iar cele mari de cele mai multe ori se limitează la nivel minimal (încărcător + cablu dedicat în cazul de față).

Ca design, se vede legătura dintre Huawei Nexus 6P și Huawei Nova. Ambele telefoane au în partea spate un spațiu negru în partea superioară. Avem un smartphone cu design unibody, corp metalic și maximă atenție la detalii. Spatele este ușor curbat, margini mai înguste și doar în partea centrală urcă la 7.1 mm grosime.

Apreciez la Huawei Nova că aduce dimensiuni compacte – display de 5 inch, finisarea este de flagship. Aș avea curajul să spun că din acest punct de vedere se situează peste multe flagship-uri de la început de 2017. Senzorul camerei de 12 Megapixeli nu se profilează dincolo de linia generală a smartphone-ului, dar asta aduce și un compromis – lipsa OIS față de Nova Plus.

Logo-ul Huawei se regăsește în partea frontală, sub ecran. În spate se remarcă cititorul de amprentă poziționat în partea superioară – central, camera de 12 Megapixeli într-un colț al terminalului.

Huawei Nova este un smartphone elegant, materiale și finisare de foarte bună calitate, compact și cu un grip suficient. Jos pălăria pentru ce a reușit compania chineză la acest capitol.

Ecran și sunet

IPS de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 441 ppi și raport display / corp de 70.6%, sticla de protecție este de tip 2.5D Corning Gorilla Glass. Luminozitatea este de 450 nits, iar contrastul urcă la 1500:1, unghi de vizualizare la 80% – indiferent din ce latură ajunge a fi privit smartphone-ul.

Luminozitatea este ok și permite ca display-ul să fie lizibil și în mediul exterior sub acțiunea razelor de soare. Culorile sunt plăcute, fără a fi suprasaturate, iar în setări sunt oferite reglări ample ale culorilor etc. Controalele sunt de tip touch buttons, direct pe ecranul de start și configurabile din meniul de setări în funcție de preferințele utilizatorului.

Difuzorul principal se situează la bază, lângă portul USB type-C, jack-ul de 3.5 mm se află în partea superioară și oferă certificare DTS. Nova se aude puternic și clar, suficient de mult bass și o adevărată plăcere să-l auzi când primești un apel. Pe jack aduce un sound imersiv, bine calibrat. Reglarea volumului se face din lateral dreapta.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Avem procesorul Qualcomm Snapdragon 625 de tip octa-core la 2.0 GHz pe ARM Cortex-A53, tehnologie de litografiere pe 14nm ( apropo, nu avem dispunere de tip 8 x ARM Cortex-A53 ci 4 x ARM Cortex-A5 + 4 x ARM Cortex-A53, deși tactarea este aceeași – 2 GHz pentru fiecare nucleu în parte). Adăugăm 3 GB memorie RAM de tip DDR3, 32 GB spațiu de stocare și un slot combo ce permite două scenarii de utilizare: dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB. Hardware-ul este de smartphone mid-range.

Rulează Android 6.0 Marshmallow cu Emotion UI 4.1 și urmează a trece spre Android 7.0 Nougat, deja Huawei pe sfârșit de 2016 a deschis un beta public cu 7.0 Nougat pentru acest device. Teoretic, în săptămânile următoare ar trebui să fie trimis OTA și update-ul final.

Informații relevate de CPU-Z pentru Huawei Nova;

Am tot discutat despre Emotion UI în recenziile telefoanelor Huawei și de fiecare dată am lăudat modul în care rulează interfața grafică, indiferent că vorbim de un smartphone low-cost, mid-range sau high-end. Ai o multitudine de opțiuni în ce privește customizarea, motor de teme, fără prea multe aplicații preinstalate. Launcher-ul nu este încărcat și de fiecare dată îți oferă un răspuns prompt.

Nu știu dacă mai trebuie să precizez, dar Snapdragon 625 + 3 GB RAM = suficient de multă putere hardware spre a rula orice aplicație sau joc din Google Play, apropo – acest ansamblu îl face pe Nova să filmeze 4k cu camera principală.

Aplicații preinstalate pe Huawei Nova;

Aplicații Google – Căutare Google, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Muzică Play, Hangouts, Google Foto, Google Plus, Cărți Play, Chioșc Play, Jocuri Play, Magazin Play, Chrome;

Alte aplicații:

  • HiCare – suport service prin aplicație dedicată;
  • Teme – magazin de teme ce schimbă interfața grafică în mod ampl;
  • Oglindă, Busolă, Fișiere, Note, Ceas, Meteo, Calculator, Radio FM, Lanternă, Backup, Descărcări, NFC, Mesagerie, Galerie, Muzică, Videoclipuri, Calendar, E-mail;
  • Manager telefon – eliberare a fișierelor temporare, a aplicațiilor ce consumă din memoria RAM etc.

Emotion UI 4.1 pe Android 6.0.1 Marshmallow de pe Huawei Nova;

Performanță

Nu pot să spun că are rezultate spectaculoase, dar în jocurile și aplicațiile complexe se descurcă admirabil. O dovadă suplimentară că de multe ori, testele de benchmark nu relevă realitatea din teren. 

Teste benchmark rulate pe Huawei Nova;

Conectivitate

În ce privește spectrul acoperit de Huawei Nova CAN-L11

2G – 850  / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850  / 900 / 1900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 3(1800), 7(2600), 8(900), 20(800), 38(2600).

Alte elemente de conectivitate pe lângă 4G-ul ce știe viteze de până la 300 Mbps în download: Wi-Fi b/g/n pe 2.4 GHz, bluetooth 4.1, A-GPS și GLONASS, radio FM.

În partea superioară se află jack-ul de 3.5 mm, în lateral dreapta dați de butonul de power colorat într-o nuanță distinctă și reglarea volumului, la bază se află USB type-C + difuzorul principal, în lateral stânga se află slotul combo ce merge a fi accesat printr-o agrafă.

Cititorul de amprentă se află pe spate, într-o poziție centrală, ușor de accesat de către utilizator. Recunoaște amprenta în ritm alert. În apelurile de voce se aude puternic și clar, fără distorsiuni. Pe spatele smartphone-ului se observă două zone din plastic – în partea superioară și inferioară, pe acolo sunt dispuse antenele pentru 4G, Wi-Fi etc.

Nu am avut probleme în ce privește conexiunea la internet pe Wi-Fi sau 4G. Cea mai mare nemulțumire la acest capitol este legată de lipsa Wi-Fi ac, lipsă dual-band. O adiție de acest fel ar fi întregit peisajul.

Cameră foto și video

Anumite considerați și o galerie mai mare de imagini găsiți într-un articol dedicat. Senzorul principal este de 12 Megapixeli cu detecție de fază și LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, dimensiune a pixelului de 1.25 microni.

Interfața camerei foto și video de pe Huawei Nova;

Aplicația este ușor de parcurs, bine structurată. Fotografiile sunt realizate fără aberații cromatice, fără o suprasaturare făcută de către terminal – cumva naturale. În situațiile low-light sau pe întuneric are mici probleme cu zgomotul de imagine, ca mai toate smartphone-urile mid-range sau premium.

În materialele video am rămas plăcut suprins, 4k la nivel bun, fără întârzieri în înregistrarea imaginilor, mai ales că avem de-a face cu un procesor mid-range și nu din categoria de top. Avem o codare făcută neașteptat de bine.

Clip filmat cu Huawei Nova;

Fotografii făcute cu Huawei Nova – mai multe imagini la rezoluția nativă fără resize – aici, link valabil pentru 7 zile. 

Autonomie

Și în capitolul de față avem un articol dedicat.

Bateria de 3020 mAh dispune de încărcare rapidă, iar Huawei Nova în condiții de utilizare moderate spre intensive te duce de dimineața până seara. L-aș cataloga drept decent, nu spectaculos.

Preț

Huawei Nova – 1389 lei la eMAG.

No review box found! Insert a valid box ID.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.