Telefoane Mobile

Huawei P Smart a fost în 2018 unul dintre hit-urile companiei chineze în ţara noastră, iar un upgrade pentru 2019 era oarecum previzibil. Huawei a făcut aşteptatul anunţ în urmă cu doar câteva ore, astfel că Huawei P Smart (2019) este gata să-şi impresioneze utilizatorii din 2 ianuarie:

  • display IPS de 6.21 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Hisilicon Kirin 710 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A73 la 2.2 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.7 GHz, 3 GB RAM și 64 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 9.0 Pie cu EMUI 9.0;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2 LE, microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă;
  • 13 Megapixeli + 2 Megapixeli, f/1.8, AI, autofocus și LED flash, 8 Megapixeli pentru camera frontală cu f/2.0 şi AI;
  • baterie de 3400 mAh cu suport pentru încărcarea rapidă, 160 gr. și dimensiuni de 155.2 x 73.4 x 8 mm grosime.

Este clar că avem un smartphone actualizat, iar printre îmbunătăţiri aş evidenţia ecranul ce dispune de funcţia Blue Light Filter şi de breton tip picătură de apă, procesorul, camera foto cu funcţii AI, conectivitatea Wi-Fi ac, funcţia GPU Turbo 2.0 şi cea mai nouă versiune EMUI bazată pe Android 9.0 Pie.

Există totuşi caracteristici unde cred că Huawei putea face mai multe, iar aici aş menţiona portul microUSB 2.0, cei 3 GB RAM şi camera foto duală cu senzori mai modeşti.

Huawei P Smart (2019) va avea un preţ recomandat în Europa de 249 euro, deci în România îl vom vedea pe la 1199 lei în primele luni.

Sursa: consumer.huawei.com

Categorii: huawei

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.