Huawei P10 Lite şi Mate 10 Lite au început să primească update la Android 8.0 Oreo în Europa

/
/
28 iun. 18
/

Ştim că de ceva timp Huawei testează Emotion UI 8.0 bazat pe Android 8.0 Oreo pe smartphone-urile Huawei P10 Lite şi Mate 10 Lite, iar cele mai noi surse ne arată că producătorul chinez a finalizat aceste teste şi a început să distribuie actualizarea finală către utilizatori.

Primii norocoşi sunt europenii, mai mulţi utilizatori din Germania şi Italia confirmând deja trecerea la Emotion UI 8.0 bazat pe Android 8.0 Oreo. Update-ul are puţin peste 2.5 GB şi se numeşte WAS-LX1A 8.0.0.362 (C432) pe Huawei P10 Lite, respectiv RNE-L01 8.0.0.330 (C432) pe Huawei Mate 10 Lite.

Actualizarea vine cu optimizări software (în special în zona AI), timp redus de boot, îmbunătăţiri pe partea de securitate, funcţia Coş de Gunoi ce păstrează până la 30 de zile imaginile şterse din Galerie, suport pentru conectarea la două dispozitive bleutooth simultan, suport pentru sincronizarea contactelor de LinkedIn cu emailul şi calendarul, redesenarea meniului Setări, îmbunătăţirea aplicaţiei Phone Manager etc.

Nu avem informaţii pentru România, însă cred că în zilele următoare update-ul va ajunge şi la utilizatorii din ţara noastră.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează în România noul Watch D3, iar noi avem un cod exclusiv de reducere de -200 lei

Huawei a lansat astăzi comercial noul ceas inteligent Watch D3, cu cele mai avansate măsurători și monitorizări de sănătate din gamă. Avem deja un review scris explicit, în același articol este integrată și o prezentare video, așa că voi trece rapid peste tot ce ține de specificații și caracteristici. Mult mai important mi s-a părut…

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

Huawei lansează noile FreeBuds Neo, căști compacte și ușoare, cu ANC adaptiv și sunet Hi-Res

Huawei a prezentat oficial căștile in-ear TWS (True Wireless Stereo) FreeBuds Neo în cadrul evenimentului din Munchen, Germania, iar acum filiala din țara noastră anunță disponibilitatea comercială, însoțită de o ofertă de lansare despre care vorbim mai jos. Noile căști sunt poziționate în gama de căști in-ear a producătorului chinez între modelul de top FreeBuds…