Smartphone

Chinezii de la Huawei au anunţat oficial că vor renunţa la producerea de noi smartphone-uri care să utilizeze sistemul de operare Windows Phone. Această decizie vine în contextul în care zilele trecute, un reprezentant Huawei declara că nimeni nu face bani din telefoane cu acest sistem de operare. Deşi nu au lansat foarte multe device-uri cu Windows Phone (Huawei Ascend W1 şi Huawei Ascend W2), vânzările acestor device-uri au fost foarte slabe, ajungându-se în acest an ca Huawei să le vândă la preţuri de nimic pentru a putea scăpa de stocurile destul de mari.

Cota de piaţă pentru Windows Phone este mică, “reuşind” in continuare să se menţină la sub 10% la nivel mondial, în timp ce iOS-ul şi Android-ul deţin împreună peste 90%. Chiar dacă nu era un producător cheie pentru cei de la Microsoft, această decizie luată de Huawei ar trebui să îi pună pe gânduri, deoarece oricând pot apărea şi alţii pe această listă.

Specificațiile tehnice pentru Huawei Ascend W1:

– IPS LCD de 4 inch cu rezoluție 480×800 pixeli;

– procesor Qualcomm Snapdragon S4 dual-core la 1.2 GHz, 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și microSD slot de până la 32 GB;

– Windows Phone 8;

– 3G, Wi-Fi, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm;

– cameră foto de 5 Megapixeli cu LED flash, filmează la 720p cu 30 fps și cameră frontală de 0.3 Megapixeli;

– baterie de 1950 mAh, 130 gr. și 10.15 mm grosime.

Huawei_Ascend_W1

Specificațiile tehnice pentru Huawei Ascend W2:

– IPS LCD de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli;

– procesor Qualcomm Snapdragon 400 dual-core la 1.4 GHz, 512 MB RAM, 8 GB spațiu de stocare și microSD slot de până la 32 GB;

– Windows Phone 8;

– 3G, Wi-Fi, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm;

– cameră foto de 5 Megapixeli cu LED flash, filmează la 720p cu 30 fps;

– baterie de 1700 mAh, 160 gr. și 9.9 mm grosime.

w2

Sursa: BGR.com