Diverse

În urmă cu un an RCS & RDS lansa primul post de televiziune Ultra HD din România: Digi 4K. Pentru a sărbători această mică aniversare, operatorul a anunţat că în weekendul 30 noiembrie – 1 decembrie toţi abonaţii DigiTV vor avea acces gratuit la Digi 4K.

Pentru a putea recepţiona postul abonaţii trebuie să aibă un televizor cu rezoluţie 4K şi Digi Smart CAM. Dacă îndepliniţi condiţiile minime, faceţi o rescanare a grilei de programe, iar Digi 4K îl veţi găsi pe poziţia 200.

Care sunt cele mai importante evenimente pe care le puteţi vedea în acest weekend în format Ultra HD ?

  • sâmbătă ora 14:00 – meciul de fotbal Alavés – Real Madrid;
  • duminică ora 22:00 – meciul de fotbal Atletico Madrid – Barcelona;
  • duminică ora 15:00 – Formula 1 – Marele Premiu de la Abu Dhabi Yas Marina.

Cei ce vor dori să păstreze Digi 4K în grila de programe şi după acest weekend o vor putea face pentru un cost suplimentar de 5 lei / lună.

Categorii: retelistica

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.