Încărcător laptop – pentru orice model

/
/
25 feb. 11
/
Nu am avut până acum probleme cu încărcătoarele de la laptopuri. De la serviciu am un HP  Compaq 6710b şi de trei ani de zile „micuţul” de pe care scriu pe blog este un Asus X51 Rseries. HP-ul nu îmi face probleme cu bateria, dar X51 Rseries după o utilizare îndelungată a ajuns să mai ţină aproximativ 30 – 40 minute. De vină este şi faptul că nu scoteam laptopul din priză, din comoditate şi aşa bateria a fost forfecată în continuu. 
În cele ce urmează vă recomand un site unde găsiţi orice fel de încărcător laptop şi cu siguranţă se va regăsi pe acolo şi modelul dumneavoastră. 
Presupun că este mai ok să cumperi modelul original decât să alegi un încărcător cu mufe ce acoperă tot spectrul. Mi-au explicat mie nişte prieteni că este vorba de amperaj şi alte chestii tehnice care mi-au scăpat deoarece discuţia a avut loc pe la mijlocul lui 2010. O recomandare ar fi – încărcător laptop HP. Cred că sunt toate seriile produse de compania americană. 

Util ar fi ca şi în domeniul notebookurilor sau laptopurilor să fie ca la telefoanele mobile unde Uniunea Europeană a impus ca din 2011 să fie acelaşi tip de încărcător pe microUSB. Ar fi o idee bună? 

Categorii: Notebook
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

ASUS ExpertBook Ultra – preview

ASUS a prezentat un ultraportabil pentru mediul business. Se numește ASUS ExpertBook Ultra, cântărește doar 990 gr. și atinge 10.9 mm în profil. 

Acer a marcat la București 50 de ani de activitate și a prezentat direcțiile strategice pentru era AI

După ce am văzut ceea ce a adus în față la Milano, în evenimentul dedicat segmentului profesional și educațional, Acer a organizat și la București un event similar, doar că aici au fost prezentate mai toate noutățile pregătite de compania taiwaneză pentru anul în curs.

ASUS ExpertBook Ultra – ecran Tandem OLED cu Corning Gorilla Glass, Intel Core Ultra X7, de la 0.99 kg și autonomie de până la 26 ore…

ASUS a prezentat un ultraportabil pentru segmentul business. Se numește ASUS ExpertBook Ultra și are o sumedenie de funcții interesante la un preț pe măsură.