Smartphone

Veste bună pentru cei ce folosesc iPhone 8, iPhone 8 Plus și iPhone X. Apple se pregătește prin update-ul de firmware din spatele iOS 11.2 să aducă încărcare wireless rapidă pentru cele trei terminale. 

Până la iOS 11.1, încărcare Qi de pe 8, 8 Plus și iPhone X alimenta până la 5W, iar cu iOS 11.2 ar urca până la un maxim de 7.5W. Spre comparație, Samsung pe GALAXY S8, S8 Plus și Note8 ajunge și până la 15W.

Orice încărcător wireless pe tehnologia Qi ar trebui să livreze până la 7.5W pe smartphone-urile Apple. L-am testat pe iPhone 8 Plus în ultimele zile și l-am pus pe standul dedicat S8 Plus. Nu mi s-a părut a fi o diferență așa mare, asta și pentru că iPhone-ul are un acumulator de 2700 mAh vs 3600 mAh la S8 Plus.

Mă bucur că Apple a mers pe Qi și nu a dezvoltat cine știe ce standard propriu. Am mai spus și o repet, viitorul este al încărcării wireless (acasă, la birou, în mașină, la restaurant).

Sursa: MacRumors.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.