iPhone 7 a fost anunțat oficial de către Apple, iar acum putem discuta cu datele hardware pe masă. La prima vedere m-aș hazarda să spun că este un update important, destul de multe noutăți aduse de către compania americană, iar experiența de utilizare ar trebui să se situeze la cote superioare față de predecesor. 

Specificații iPhone 7

  • display LED-backlit IPS de 4.7 inch cu rezoluție 1334×750 pixeli, tratat oleofobic, certificare IP67 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • procesor Apple A10 Fusion de tip quad-core cu 2 nuclee la frecvență mai mare și alte 2 nuclee la frecvență mai joasă, accelerator grafic cu 6 nuclee, 2 GB RAM, 32 / 128 / 256 GB spațiu de stocare;
  • iOS 10;
  • 4G cu viteze de până la 450 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, port lightning, fără jack de 3.5 mm, dar cu adaptor în pachetul de retail, bluetooth 4.2, A-GPS și GLONASS, NFC pentru Apple Pay, cititor de amprentă;
  • 12 Megapixeli cu f/1.8, autofocus, OIS, quad-LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps și la 1080p cu 120 fps, cameră frontală de 7 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • 138 gr. și 7.1 mm grosime.

Care sunt noutățile aduse de iPhone 7?

iphone-7

Este primul iPhone cu certificare IP67 în ce privește contactul cu apa și praful, primul fără jack de 3.5 mm și fără buton fizic sub display-ul de 4.7 inch. S-a optat pentru un buton tactil cu feedback haptic în stilul a ceea ce primim pe touchpad-ul de pe MacBook-urile de generație nouă. Display-ul păstrează formatul și rezoluția de la 6S, dar ar fi cu 25% mai luminos și spectrul de culori afișat ar fi mai mare.

Antenele se mută pe spate – în partea superioară și inferioară, de aici și un design ușor diferit. Nu are jack de 3.5 mm, dar în pachetul de retail se oferă căștile EarPod pe port lightning + adaptor de la portul lightning la jack-ul de 3.5 mm. Plus că există mereu posibilitatea de a opta pe căști bluetooth și scapi de grija cablurilor compatibile. Tot pe partea de sunet, iPhone 7 are două speakere stereo, de aici un sound de 2 ori mai puternic.

iphone-7-2

În ce privește partea hardware, avem primul procesor quad-core de pe iPhone și este însoțit de un accelerator grafic cu șase nuclee de procesare. Apple afirmă că noul procesor ar livra cu 40% mai multă putere de procesare față de Apple A9 și de două ori mai performant față de Apple A8. Noul GPU ar fi cu 50% mai puternic față de acceleratorul grafic din Apple A9. Nu doar că ar oferi putere de procesare crescută, Apple A10 Fusion se laudă și cu economie în ce privește consumul de energie – 20% sub Apple A9. Bateria ar fi suficientă spre a oferi cu 2 ore de autonomie peste iPhone 6S, deși nu am aflat capacitatea exactă a noului acumulator.

iPhone 7 este cu 5 grame mai ușor față de iPhone 6S, dar păstrează lungimea, lățimea și grosimea predecesorului său. Camera de 12 Megapixeli a fost updatată, f/1.8 și include stabilizare optică de imagine, senzor cu 60% mai rapid și cu 30% mai eficient. Primește și un LED puternic + cameră frontală urcă la 7 Megapixeli și știe să înregistreze la 1080p.

Prețurile iPhone 7 în Europa;

  • iPhone 7 de 32 GB – 759 euro;
  • iPhone 7 de 128 GB – 869 euro;
  • iPhone 7 de 256 GB – 979 euro.

Precomenzile pornesc din 9 septembrie, livrările din 16 septembrie.

Sursa: Apple.com

Categorii: telefoane-mobile
Tag-uri:

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S10 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.