Smartphone

Jony Ive este designerul șef al Apple și într-o declarație recentă făcută către o publicația americană a spus că iPhone X s-ar afla în proces de dezvoltare din 2012. 

În 2012, Apple a ieșit în față cu iPhone 5. Potrivit CDO-ului companiei americane, primele prototipuri de iPhone X erau deja în lucru.

Cei 5 ani mi se par o perioadă destul de vastă de timp, mai ales că dacă ne uităm în universul Android avem companii ce au fost capabile să livreze telefoanele borderless cu mult mai puține resurse față de cele pe care Apple le are la îndemână. Mă uit spre exemplu la primul Xiaomi Mi Mix (o adevărată minunăție tehnologică când a fost prezentat oficial).

De fapt, ce are iPhone X în plus față de alte iPhone-uri? 

  1. Ecranul + raportul display / corp;
  2. Recunoașterea facială 3D.

Mi se pare prea puțin ca să stai 5 ani de zile pe aceste elemente. Asta în contextul în care display-ul este fabricat de către Samsung, cu R&D-ul și tehnologiile sale.

Rezultă că Apple a investit 5 ani în dezvoltarea tehnologiei de recunoaștere facială ce combină informația primită de la camera frontală cu cea a unui scanner 3D (sunt proiectate peste 30.000 de puncte invizibile spre a realiza o hartă 3D a feței utilizatorului, un senzor infraroșu ajută în situațiile cu lumină slabă).

Nu m-aș mira să vedem o tehnologie similară pe un smartphone Android, în maxim 6 – 7 luni.

Sursa: TechRadar.com

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.