Tablete

După ce Google a lansat propria tabletă, Nexus 7, iată că încep să apară şi zvonuri despre lansarea celei de-a doua generaţii a tabletei Kindle Fire.

Conform unor surse Cnet.com se pare că noua tabletă a celor de la Amazon va avea lansarea pe data de 31 iulie. De asemenea, preţul acestei tablete va rămâne 199 dolari, dar din punct de vedere hardware va fi cu mult mai bună; procesor quad-core Tegra 3 şi un display de 7 inch cu o rezoluţie de 1280 x 800 pixeli. Se pare deja că producţia acestei tablete a început şi este realizată de compania taiwaneză Catcher Technology.

Amazon speră să vândă peste 30-40 milioane de tablete în 2012, mai ales că după apariţia noului model Kindle Fire, preţul primei generaţii va scădea până la 149 de dolari.