Nu prea putem spune că OnePlus 6 este la prima vedere, în contextul în care OnePlus a dus un teasing susținut de peste 1 lună și jumătate, iar în online au scăpat mai toate detaliile pentru noul vârf de gamă. 

Scopul OnePlus a fost de la bun început să ofere specificații și experiență de utilizare la nivelul unui telefon mobil din categoria flagship, dar cu un raport preț / specificații mai bun. Aș spune că de-a lungul timpului au reușit să impresioneze, doar că la nivel de cameră foto și video nu sunt la nivelul Samsung, Huawei, HTC etc. Pe timp de zi nu sunt probleme, pe timp de noapte sau în low-light se descurcă ceva mai modest. Mă refer strict la OnePlus 5T cu care m-am jucat în ultimele săptămâni.

OnePlus 6 – detalii hardware

  • display Optic AMOLED de 6.28 inch cu rezoluție 2280 x 1080 pixeli, aspect 19:9, 402 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, raport display / corp de 83.8%;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core cu 4 x Kryo 385 Gold la 2.8 GHz și 4 x Kryo 385 Silver la 1.7 GHz, Adreno 630 GPU, 6 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare sau 8 GB RAM și 128 sau 256 GB spațiu de stocare;
  • Android 8.1 Oreo cu Oxygen OS;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, USB type-C, NFC, cititor de amprentă;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 1.22 microni + 20 Megapixeli cu f/1.7 și dimensiune a pixelului de 1 micron, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, gyro-EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron și înregistrează la 108op;
  • baterie de 3300 mAh, 177 gr. și dimensiuni de 155.7 x 75.4 x 7.8 mm grosime.

Care sunt noutățile față de generația anterioară?

OnePlus 6 mizează pe un display mai mare, de la 6 la 6.28 inch, cu decupaj în partea superioară, sticlă pe față și spate vs carcasă metalică unibody la OnePlus 5T, cameră principală cu AI ce se laudă cu un bokeh făcut mai bine, HDR optimizat,  dar și filmare la 720p cu 480 fps, iar 3.75s sunt transformate într-un minut.

PRO

  1. Raport preț / specificații destul de bun – OP6 cu 6 GB RAM și 64 GB stocare – 519 euro / aprox. 2405 lei. Cel cu 8 GB RAM și 128 GB stocare urcă la 569 euro / aprox. 2637 lei, iar modelul cu 8 GB RAM și 256 GB stocare se oprește la 2869 lei. Vânzările încep pe 22 mai, iar costurile de mai sus le veți avea în magazinul online oficial ce livrează și în țara noastră. Spre comparație, OP5T pornea de la 499 euro, iar OP6 cu doar 20 euro în plus. Cu linkul de aici puteți obține o reducere de 20 euro la accesorii alături de noul smartphone. România este printre țările în care debutează din primul val.
  2. Accentul pus pe camera principală – 16 + 20 Megapixeli, cu f/1.7 în ambele cazuri, capabil de înregistrare 4K cu 60 fps (destul de puține telefoane Android bifează acest format pe video). Avem și OIS, AI pentru modul portrait și bokeh plăcut. Teoretic, ar trebui să avem o cameră foto care să se descurce bine spre foarte bine;
  3. Experiență Android curată, un Pixel pentru cei cu buget mai mic. Folosesc OnePlus 5T și a primit update spre Android 8.1 Oreo, interfața sunt sigur că este aceeași. Aș spune că OnePlus este urmașul Nexus-urilor (best-buy cu Android nativ). Sunt câteva elemente customizate pe partea de funcții și opțiuni software, dar ai un Android cu adevărat rapid, indiferent câte aplicații sunt în fundal. Îl ajută și hardware-ul (cel mai bun la momentul actual);
  4. Cel mai bun hardware din piață – Qualcomm Snapdragon 845 cu 6 sau 8 GB RAM, cu 64 / 128 / 256 GB spațiu de stocare. Rulează orice aplicație și joc pentru 1.5 – 2 – 2 ani și jumătate de acum încolo;
  5. Update software + comunitate în spatele produsului – echipa Oxygen OS se ocupa de un custom ROM la un moment dat – Paranoid, iar de acolo au fost preluați de către OnePlus și au dezvoltat noua interfață grafică. Este un telefon cu succes la public, mai ales în rândul cunoscătorilor și se găsesc numeroase custom ROM-uri etc. Este un developer friendly phone, dacă-mi permiteți expresia.

CONTRA

  1. Notch în partea superioară a ecranului – personal, nu mă deranjează. Totuși, prevăd multe comentarii acide pentru această opțiune de design;
  2. Sticlă pe spate, dar fără încărcare wireless – nu înțeleg de ce ai pune sticlă, dar fără să adaugi și acest tip de încărcare, element care să aducă și partea practică, nu doar să ai sticlă pentru design;
  3. Lipsă certificare în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful, se spune că ar avea un IP54 pentru rezistență la picăturile cu apă, dar mi se pare destul de puțin. Nu este garantat pentru submersia totală în apă;
  4. Baterie de doar 3300 mAh precum la generația anterioară, dar avem ecran mai mare, hardware gurmand și opțiuni de AI ce consumă din energia stocată în acumulator pe repede înainte. O baterie de 4000 mAh ar fi fost binevenită;
  5. Un singur difuzor – ar fi mers și unul companion integrat direct în notch, tot la fel să aducă măcar și o mică parte practică.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.