Leak: Microsoft Cortana pentru Android Software

După ce Apple a introdus Siri, iar Google a lansat Google Now, a venit rândul Microsoft să intre în segmentul asistenților personali virtuali. Cortana nu este nimic nou, aceasta fiind deja disponibilă în ultimele builduri Windows 10 Insider Preview, însă acum avem o versiune BETA, “scăpată” în mediul online, pentru Android.

Deși ce au anunțat în luna mai că versiunea pentru Android va fi disponibilă undeva în cursul lunii iunie a acestui an, acel termen a fost depășit deja cu aproape 3 săptămâni. Însă în urmă cu două zile a început să umble în online o versiune BETA a Cortana, versiune ce poate fi descărcată și instalată pe orice device Android.

Înainte de a descărca și instala această aplicație trebuie să ții cont că este vorba despre o versiune BETA, o versiune incompletă și cu funcții limitate. Mai mult, Cortana este deocamdată disponibilă oficial numai pentru Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Spania, Canada, India, China și Australia, așadar funcțiile acesteia vor fi și mai mult limitate în funcție de regiunea în care te afli.

Personal nu am testat prea mult aplicația. Însă după instalare, configurare și verificarea acesteia înainte de a o împărtăși cu voi, am observat că interfața Cortanei este foarte asemănătoare cu cea a Google Now, dar poate e doar părerea mea.

Poți descărca fișierul APK necesar instalării făcând click aici. Pentru a putea instala acest fișier APK va trebui să activezi Unknown sources în Settings -> Security. Mai jos te las cu câteva capturi de ecran.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.